Darren Cahill, mesaj emoționant pentru Simona Halep: ”O luptătoare până în măduva oaselor”
articol scris de Digi Sport06.03.2024, 10:41
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Suspendarea Simonei Halep (32 de ani) a fost redusă de la patru ani la doar nouă luni, după decizia luată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
Astfel, sportiva din România își poate relua activitatea și poate reveni imediat în circuitul WTA.
Darren Cahill, mesaj emoționant pentru Simona Halep: ”O luptătoare până în măduva oaselor”
Imediat după decizia luată de TAS, Darren Cahill a reacționat pe Twitter printr-un mesaj scurt: ”Bună dimineața! #simo”.
La scurt timp, australianul a mai postat un mesaj, de data aceasta pe Instagram și mult mai emoționant.
”Integritate, onestitate și o luptătoare până în măduva oaselor. Ești extraordinară, Simo! Bravo și bine ai revenit acolo unde îți este locul!”, a scris Cahill pe Instagram.
Reacția Simonei Halep după ce a scăpat de suspendare la TAS
”De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată.
Credința mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea.
Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit. Aș dori să le mulțumesc avocaților mei care au fost alături de mine și au crezut în mine de la început, și, mai important, vreau să le mulțumesc sponsorilor mei, fanilor și concurenților mei care au rămas alături de mine pe parcursul acestui proces lung și dificil.
Abia aștept să mă întorc în circuit”, a spus Simona Halep, conform celor de la euronews.ro.
Etichete: simona halep , tas , darren cahill
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții