Darren Cahill a rupt tăcerea după ce Simona Halep a fost testată pozitiv: ”Se îngrijora mereu!”
articol scris de Digi Sport23.10.2022, 19:43
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Simona Halep (31 de ani, 9 WTA) a fost suspendată provizoriu după ce WADA (Agenția Mondială Anti-Doping) a transmis că sportiva a fost depistată pozitiv cu Roxadustat.
Halep a fost testată pozitiv cu roxadustat la o probă recoltată la US Open, competiție la care a fost eliminată în primul tur de Daria Snigur (20 de ani, 124 WTA), scor 2-6, 6-0, 4-6.
Darren Cahill a rupt tăcerea după ce Simona Halep a fost testată pozitiv cu Roxadustat
Darren Cahill, antrenorul care a fost timp de șase ani alături de Simona Halep, a rupt tăcerea în scandalul de dopaj în care este implicată sportiva în ultimele zile.
Australianul a scris un mesaj cuprinzător pe rețelele sociale în care a vorbit despre relația pe care o are cu Simona Halep și despre integritatea de care a dat dovadă românca pe toată perioada colaborării dintre ei.
Fostul ei antrenor a transmis că nu pune la îndoială sinceritatea sportivei atunci când aceasta susține că nu și-a administrat intenționat Roxadustat.
Mesajul transmis de Darren Cahill
”Chiar dacă nu mai lucrez cu Simona, aș vrea să vorbesc despre persoana pe care o cunosc și despre sportiva alături de care am lucrat timp de șase ani.
În primul rând și cel mai important, nu există nicio șansă ca Simona să fi luat în mod conștient și intenționat orice substanță interzisă de pe acea listă. Zero șanse!
Este o sportivă care își făcea griji pentru orice medicament prescris pentru ea de către un medic profesionist, au fost puține ocazii când s-a întâmplat așa ceva. De asemenea, se îngrijora pentru orice supliment pe care îl folosea sau pe care îl lua în considerare.
Simona spunea mereu ’Te rog, verifică de două ori asta, verifică de trei ori, pentru a ne asigura că este legal, sigur și permis. Dacă nu ești sigur, nu îl iau’.
Amândoi credem în Programul Anti-Doping din Tenis și discutam adesea despre numeroasele dăți în care a fost testată, atât în timpul turneelor, cât și întâmplător. A acceptat întotdeauna fără să se plângă, sigură de faptul că și alte sportive erau testate la fel de des.
Să concureze împotriva sportivelor curate era important pentru ea. Este important pentru oricine și, chiar dacă sistemul nu este perfect, el funcționează.
Integritatea Simonei este perfectă, își respectă susținătorii, iubește jocul și întotdeauna este cu picioarele pe pământ, o campioană modestă și abordabilă.
Am fost mândru și uimit de persoana care a devenit, observând compasiunea pe care le-o arăta celorlalți. Nu vorbesc despre lucrurile pe care lumea tenisului le vede, ci despre bunătatea și grija pe care foarte puțini au norocul să le experimenteze, genul de acțiuni care sunt făcute din dragoste, nu pentru publicitate.
Onestitatea a fost întotdeauna cea mai mare calitate a ei, dar și cea mai mare slăbiciune. Râdeam întotdeauna despre faptul că nu se poate preface și nu poate spune o minciună nevinovată. Întrebați orice la conferințele de presă și va răspunde sincer.
Este întotdeauna sinceră în fața lumii, cu bune și cu rele. Asta este Simo. Ce vezi, asta primești. Făcând lucrurile pe calea cea mai dificilă și corectă, și-a construit o carieră minunată și va lăsa în urma ei o moștenire.
Va urma un proces în care se va răspunde la multe întrebări. Așa cum a spus și Simona, cel mai dificil meci al vieții sale începe acum.
Cred în ea. Întotdeauna am crezut și pot spune sincer că nu am crezut-o niciodată mai mult decât o fac acum în acest caz.
Sunt alături de Simona”, a fost mesajul transmis de Darren Cahill.
Etichete: simona halep , halep , dopaj , darren cahill , roxadustat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții