Daniil Medvedev, în semifinale la Australian Open, după un "thriller" de 5 seturi
articol scris de Digi Sport24.01.2024, 11:38
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Daniil Medvedev, locul 3 mondial, s-a calificat în semifinale la Australian Open, după ce l-a învins pe Hubert Hurkacz, locul 9 mondial, în 5 seturi, 7-6 (4), 2-6, 6-3, 5-7, 6-4, după ceva mai puţin de patru ore de joc.
Daniil Medvedev l-a învins pe Hubert Hurkacz în sferturi, la Australian Open
Medvedev, dublu finalist la Melbourne (2021 şi 2022), va juca vineri a treia lui semifinală aici şi a opta într-un turneu de Grand Slam.
Adversarul rusului în vârstă de 27 de ani va fi învingătorul dintre Carlos Alcaraz (2 ATP) și Alexander Zverev (6 ATP).
În cealaltă semifinală, Jannik Sinner (4 ATP) îl va întâlni pe liderul mondial, Novak Djokovic, care va încerca să se impună pentru a 11-a oară la Australian Open pentru a ajunge la 25 de succese în turnee de Grand Slam.
Medvedev, care a disputat miercuri meciul său cu numărul 100 în turnee majore, a avut nevoie de 5 seturi şi în partida din turul secund.
Fostul lider mondial, campion la US Open în 2021, a revenit în faţa lui Emil Ruusuvuori (53 ATP) după ce pierduse primele două seturi, 3-6, 6-7 (1), 6-4, 7-6 (1), 6-0.
Etichete: australian open , daniil medvedev , hubert hurkacz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții