Cutremurător! Serena Williams a fost la un pas de moarte. "Trăiesc cu frică!"
21.02.2018, 10:37SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fostul lider mondial Serena Williams a dezvăluit că a fost la un pas de moarte în momentul în care a născut-o pe fiica sa, Alexis Olympia Ohanian, în septembrie. Sportiva americană în vârstă de 36 de ani a revenit în circuit în luna februarie, când a jucat alături de sora sa Venus pentru echipa de Fed Cup a SUA.
Câştigătoare a 23 de titluri de Grand Slam, Serena a vorbit din nou despre complicaţiile pe care le-a avut la naştere, scrie BBC. Sportiva a făcut dezvăluiri cutremurătoare: "Sunt norocoasă că am supravieţuit.", a scris Serena într-un material scris pentru CNN. "Fiica mea s-a născut prin cezariană, la urgenţe, după ce bătăile inimii i-au scăzut dramatic în timpul contracţiilor. Intervenţia a decurs bine. Dar ce a urmat la doar 24 de ore după naştere au fost 6 zile de incertitudine", a continuat Serena.
Cel mai de succes sportivă din era Open declarase în prealabil că a fost ţintuită la pat timp de 6 săptămâni după ce a născut. "Trăiesc cu frică pentru ceea ce s-a întâmplat".
Serena Williams a obţinut victoria la Australian Open 2017, al 23-lea titlu de Grand Slam din carieră, în momentul în care era gravidă în 8 săptămâni. A ratat ediţia din 2018 de la Melbourne, fiind în recuperare după naştere.
"Totul a început cu un embolism pulmonar, adică o situaţie în care una sau mai multe artere din plămâni sunt blocate de un cheag de sânge. Din cauza istoricului meu vizavi de această problemă medicală, trăiesc cu frică. Aşa că, în momentul în care am simţit că nu mai am aer, n-am mai stat nicio secundă şi am chemat asistentele medicale.", a mai spus Serena.
"Mai întâi, rana din timpul intervenţiei de la naştere a apărut din cauza tusei. Din cauza embolismului tuşeam foarte puternic. După cezariană, m-am întors în sala de operaţie, unde medicii au descoperit în abdomenul meu un hematom mare, un cheag de sânge. Când m-am întors acasă la familie, a trebuit să-mi petrec primele șase săptămâni de maternitate în pat. Sunt atât de recunoscătoare că am avut parte de o echipă medicală incredibilă, la un spital cu o aparatură de ultimă generaţie. Au ştiut exact cum să facă faţă acestor răsturnări de situaţie. Dacă medicii n-ar fi fost aşa profesionişti, n-aş mai fi fost aici acum.", a încheiat sportiva de 36 de ani.
Galerie Foto
Etichete: serena williams , nastere , serena la un pas de moarte , copil serena williams , cezariana serena williams , serena era sa mor , serena williams birth , serena willams almost died
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții