Cum a reacționat John McEnroe, după ce Simona Halep a suferit un atac de panică la Roland Garros
articol scris de Digi Sport10.06.2022, 09:39
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Simona Halep (30 de ani, 20 WTA) a fost eliminată de la Roland Garros, ediția 2022, în urma înfrângerii cu Qinwen Zheng (19 ani, locul 54 WTA), scor 6-2, 2-6, 1-6.
La finalul partidei de pe zgura pariziană, Simona Halep a dezvăluit că a avut un atac de panică, cu care nu se confrunta de obicei la înfrângeri.
Reacția lui John McEnroe, după ce Simona Halep a suferit un atac de panică la Roland Garros
După declarațiile făcute de Simona Halep, John McEnroe (63 de ani), fost mare tenismen, spune că astfel de atacuri de panică sunt tot mai pregnante la tinerii sportivi.
”Din ce în ce mai mulți tineri trec prin crize de sănătate mintală, așa cum am văzut cu Naomi Osaka anul trecut sau acum cu Simona Halep, pe care am auzit-o vorbind despre atacurile ei de panică. A trebuit să ne confruntăm cu situații complicate uneori.
Și eu am trecut prin asta, când eram numărul unu la juniori și m-am trezit singur la Paris, nu era nimeni să mă însoțească sau să mă ajute, să mă ghideze”, potrivit Eurosport.
Simona Halep a explicat ce a dus la înfrângerea cu Qinwen Zheng de la Roland Garros
Campioana din 2018 de la Paris a recunoscut că s-a confruntat rar cu o asemenea situație și consideră că atacul de panică a apărut din cauza presiunii prea mare la care ea însăși s-a supus.
”A fost doar un meci de tenis, trebuie să trec peste. M-am antrenat bine, am început bine, dar m-am panicat, nu știu de ce s-a întâmplat, nu a existat un motiv pentru care să am acest atac, nu am astfel de atacuri de obicei, dar s-a întâmplat acum.
Se poate să fie pus prea multă presiune pe mine și de-aceea să se fi întâmplat. Am muncit foarte mult în ultima perioadă, de când am început cu Patrick, îmi doresc foarte mult să reușesc și poate și asta a contribuit. Mai am chestia asta, când îmi doresc foarte mult, să nu mai fiu eu.
O să fie bine, o să muncesc în continuare și o să vedem ce o să se întâmple. Nu a fost despre tenis, poate presiunea celor doi ani grei pentru toată lumea, accidentările de anul trecut, au fost multe momente grele și poate creierul a intrat în panică”, a declarat Simona Halep, la conferința de presă de după joc, potrivit sursei citate.
Acum, Simona Halep se pregătește de participarea la turneul de la Birmingham, urmat de Grand Slam-ul de la All England Club.
Etichete: wta , simona halep , roland garros , birmingham , john mcenroe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții