Criteriile de departajare de la Turneul Campioanelor, în faza grupelor. Va conta fiecare game
26.10.2019, 15:38SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Turneul Campioanelor va debuta duminică, 27 octombrie și va dura o săptămână, până pe 3 noiembrie. Toate partidele vor putea fi urmărite, în direct, pe canalele Digi Sport, dar și pe digisport.ro, pentru abonații RCS/RDS. Organizatorii au făcut publice criteriile de departajare din faza grupelor.
Cele opt participante la competiția din China și-au aflat deja adversarele. Sportivele calificate la Turneul Campioanelor vor fi împărțite în două grupe, cea Violet și cea Roșie.
Grupa Violet:
- Karolina Pliskova
- Bianca Andreescu
- Simona Halep
- Elina Svitolina
Grupa Roșie:
- Ashleigh Barty
- Naomi Osaka
- Petra Kvitova
- Belinda Bencic
Criteriile care stabilesc clasamentul în fiecare grupă de la Turneul Campioanelor
Există câteva criterii care vor decide tenismenele care vor ajunge în faza semifinalelor, cea care urmează imediat după faza grupelor. Doar două jucătoare din fiecare grupă se vor califica mai departe.
Astfel, criteriile de departajare sunt:
- Numărul de victorii
- Numărul de meciuri jucate (un bilanț cu 2 victorii și o înfrângere „bate” un record perfect al unei sportive intrate pe tablou ca rezervă, în meciul doi, care obține două victorii)
- Rezultatul direct la egalitate între două jucătoare
- La egalitate între trei sportive, departajarea se face la setaveraj (procentaj de seturi câștigate) și gameaveraj (procentajul de game-uri câștigate).
Bianca Andreescu se va confrunta pentru prima dată în carieră cu Simona Halep
Bianca Andreescu va participa pentru prima dată la Turneul Campioanelor. Jucătoarea de origine română va debuta chiar împotriva Simonei Halep, întrucât cele două se află în Grupa Violet. Meciul se joacă luni, nu înainte de 14:00, în direct la Digi Sport 2.
La conferința de presă, campioana de la US Open și-a arătat entuziasmul pentru prima participare la turneu, dar a recunoscut și valoarea celor șapte jucătoare care participă alături de ea.
"Știu că nu va fi ușor. Orice jucătoare din această competiție este o adversară grea. Abia aștept să văd ce pot face împotriva lor. Sper să pot face lucruri bune. Am jucat cu Svitolina și Pliskova anul acesta, deci într-un fel știu la ce să mă aștept. Cu Simona nu am jucat niciodată, dar am admirat-o. Va fi un meci foarte interesant, deci sunt entuziasmată", a declarat Andreescu.
Etichete: wta , simona halep , turneul campioanelor , bianca andreescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții