Ion Tiriac, alături de Emil Boc (dreapta), la Sports Festival

Cresc șansele organizării unui turneu WTA la Cluj, după alegerea lui Ion Țiriac. Anunțul primarului Emil Boc

21.06.2019, 14:53
  • Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1

  • Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3

Ion Țiriac (80 de ani), noul președinte al Federației Române de Tenis, a spus că are nevoie de doar șase luni pentru a pune tenisul românesc pe picioare, din punct de vedere al organizării. În acest sens, sunt șanse ca România să organizeze un turneu WTA de amploare chiar la Cluj. Despre un astfel de proiect a vorbit primarul Emil Boc.

”Porțile noastre sunt dechise. Probabil acum, fiind și președintele FRT, șansele cresc să avem un asemenea turneu la Cluj, iar Simona Halep a declarat că ar participa la un astfel de turneu dacă s-ar organiza.

Cu alte cuvinte, suntem pe drumul cel bun", a declarat edilul Emil Boc, potrivit celor de la Ziua de Cluj. Simona Halep a fost una dintre primele persoane care a ținut să-l felicite pe Țiriac pentru președinția tenisului românesc.

Ideea organizării la Cluj a unui turneu WTA s-a născut după ce meciurile de Fed Cup ale României au fost un real succes. În plus, Sala Polivalentă din Cluj arată impecabil și se pretează perfect unei astfel de competiții.

Primele declarații ale lui Ion Țiriac, după ce a fost ales președinte al FRT: ”Acest angrenaj este blocat de ani de zile”

Țiriac a făcut câteva declarații imediat după ce a fost ales președintele Federației Române de Tenis: ”Asta am spus prima dată: vă rog frumos să nu mă alegeţi dacă nu credeţi că, în șase luni de zile, că mai mult nu am, pot face să se mişte acest angrenaj care este blocat de ani de zile.”

”Îmi trebuie copii şi copii de grădiniţă. Copii până la 6 ani. La 10 ani, copilul la tenis, trebuie să fie deja format. E târziu să începi la 10 ani, la 11 ani sau la 12 ani”, a mai spus miliardarul român. 

Încă dinaintea alegerilor, Ion Țiriac a susținut că vrea să schimbe lucrurile într-un interval scurt.

"Eu nu fac jocuri de putere. Nu cunosc alegătorii și n-am fost la niciunul ca să fac campanie electorală. Mă duc în fața acestor oameni, le spun ce pot face în 6 luni. Să se aleagă și 4 vicepreședinți, care să facă treabă. Să tragă căruța. Iar ăla care nu trage, a doua zi iese afară. Vă promit eu, foarte democratic iese afară”. 

foto: Sports Festival

Etichete: ion tiriac , emil boc


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Președintele Joe Biden permite Ucrainei să folosească rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi în interiorul Rusiei

Președintele Biden a autorizat utilizarea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acțiune furnizate de SUA pentru lovituri în interiorul Rusiei, au declarat oficiali americani, citați de The New York Times. Armele vor fi probabil folosite inițial împotriva trupelor ruse și nord-coreene în apărarea forțelor ucrainene din regiunea Kursk din vestul Rusiei, au declarat oficialii.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Danezii au descris într-un singur cuvânt meciul de pe Arena Națională, în care kosovarii au sfidat pe toată lumea

Președintele Federației din Kosovo a rostit opt cuvinte, după abandonarea meciului de pe Arena Națională

Exclusiv Verdictul UEFA, fără emoții pentru Federație!

Președintele TAS din Kosovo a spus totul cu un singur cuvânt, după abandonarea meciului de la București

Fără precedent! Kosovo a luat o decizie cum nu s-a mai văzut, după ce a abandonat meciul cu România

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv FRF a trimis o cerere la UEFA și a primit rapid răspunsul: ”NU”

Ce lovitură: au bătut palma și Pep Guardiola urmează să semneze!

Kosovarii au anunțat că au făcut primul pas în ”războiul” cu România!

Foto Protest nemaivăzut, în Liga Națiunilor

Citeşte şi

"Măi, fato!" Ion Țiriac, dialog aprins cu Simona Halep

Țiriac a plătit 7.500.000 € și ar vrea să fugă de tot într-o destinație total surprinzătoare! Și-a donat toată averea

PEROZApariție cel puțin îndrăzneață la o gală de top. O artistă a apărut "îmbrăcată" doar într-o folie transparentă din plastic

FILM NOWSelena Gomez, superbă într-o rochie neagră la premiera filmului „Emilia Perez”. A atras toate privirile pe covorul roșu

Aceasta va fi decizia UEFA după România - Kosovo. Cine va câștiga cu 3-0 la ”masa verde” și ce pedepse se vor primi citeşte ştirea pe Prosport.ro

Jucătorul naționalei, care este la mare căutare în Europa, a declarat: „E foarte valoros.” Trei cluburi gigantice vor să pună mâna pe semnătura lui citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Delia, reacție acidă după ce Andreea Bănică a fost criticată pentru aparițiile provocatoare: „Mi se stânge carnea pe mine!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, reacție acidă după ce Andreea Bănică a fost criticată pentru aparițiile provocatoare: „Mi se stânge carnea pe mine!”

Digi Animal World

Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e cadou de ziua mea”