”Corpul meu a început să tremure!”. Simona Halep a trecut printr-un moment dificil în carieră
07.04.2019, 09:08SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simona Halep și-a adus aminte de momentele grele prin care a trecut la ediția din 2018 a Openului australian. Românca de 27 de ani a ajuns la spital, după finala obositoare pierdută în fața Carolinei Wozniacki.
”Am încercat să dorm, dar corpul meu a început să tremure. Aveam crampe și am simțit nevoia unui ajutor. Am stat la spital 3-4 ore”, a spus Simona Halep, citată de Tennis Head.
Simona Halep a avut nevoie de tratament cu perfuzii, după finala AO 2018
Finala pierdută de Simona Halep în fața lui Caroline Wozniacki la Australian Open 2018 s-a disputat pe o temperatură de 32 de grade Celsius, iar acest lucru nu i-a picat deloc bine sportivei noastre. ”Simo” a avut nevoie de tratament cu perfuzii și a fost reținută 4 ore pe patul de spital.
Halep a fost jucătoarea care a petrecut cel mai mult timp pe teren la ediția precedentă a turneului, ea jucând meciuri maraton în turul al treilea cu Lauren Davis (3 ore 45 minute), 4-6, 6-4, 15-13, în semifinala cu Angelique Kerber, 6-3, 4-6, 9-7 (două ore 20 minute), iar finala a durat două ore şi 50 de minute.
Simona Halep se pregătește de semifinala din Fed Cup cu Franța
Pentru Simona Halep urmează semifinala de Fed Cup cu Franța. Suprafaţa aleasă de francezi este zgura, ceea ce este şi pe placul jucătoarelor noastre. Faţă de disputa Cehia-România 2-3, din echipa noastră a ieşit Ana Bogdan şi a intrat Raluca Olaru, care va face echipă cu Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu şi Monica Niculescu.
”Antrenorul a decis mereu echipa și a făcut-o foarte bine, ne adaptăm deciziilor. Eu sunt concentrată pe ceea ce am de făcut, adică să câștig punctele pentru țară. Atmosfera din lot, dintre noi, fetele, a fost minunată data trecută, așa că sper să fie la fel și acum”, a spus Halep, care este extrem de relaxată înainte de începerea sezonului pe zgură.
Franța - România, semifinala din Fed Cup, care se va disputa în zilele de 20 și 21 aprilie, la Rouen, capitala regiunii Normandia, va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, dar și pe digisport.ro și m.digisport.ro EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Etichete: simona halep , australian open , simona halep caroline wozniacki
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții