Copil, eliminat de la Roma în primul tur al calificărilor. Niculescu s-a retras
12.05.2018, 21:18SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Vești proaste vin de la turneul de categorie Premier 5 de la Roma care a început deja în această perioadă, cel de la Roma, desfășurat la Foro Italico. Mai întâi, Marius Copil (27 de ani, locul 92 ATP) a fost învins de georgianul Nikoloz Basilasvili, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-2, sâmbătă, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal masculin, după o oră și 39 de minute, un meci în care arădeanul a avut 6 aşi şi a făcut 5 duble greşeli.
Marius pleacă de la Roma fără niciun punct ATP şi cu un premiu financiar în valoare de 2.040 de euro, la fel ca la ediţia trecută a turneului. Chiar dacă va mai pierde poziţii în clasamentul ATP, Copil îşi va păstra locul în prima sută mondială.
Mai apoi, Monica Niculescu ar fi trebuit să joace și ea sâmbătă în prima rundă a calificărilor pentru tabloul feminin, în compania Nataliei Vikhlyantseva, 86 WTA, dar românca s-a retras din cauza unei accidentari la gambă, informează portalul tenisite.info. Locul ei pe tablou a fost luat de Bernarda Pera. Și săptămâna trecută ea se retrăsese de la ITF Cagnes-sur-Mer.
Anul trecut, Niculescu a fost eliminată în primul tur, scor 6-2, 2-6, 1-6, de olandeza Kiki Bertens.
Turneul de la Roma este dotat cu premii în valoare totală de 4.872.105 euro.
CITEȘTE ȘI: Program greu pentru Simona Halep la Roma! Cum arată tabloul şi ce adversare vor avea celelalte românce
Etichete: roma , monica niculescu , retragere , calificări , marius copil
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții