Video Continuă revirimentul campioanei de la US Open. Stephens s-a calificat spectaculos în finală la Miami
29.03.2018, 22:59SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Sloane Stephens a revenit spectaculos în faţa Victoriei Azarenka şi s-a calificat în prima finală după cea de la US Open, unde a învins-o pe Madison Keys şi a devenit în premieră campioană de Grand Slam.
În penultimul act de la Miami, americanca de 25 de ani s-a impus cu 3-6, 6-2, 6-1, după ceva mai mult de două ore de joc, şi va disputa astfel prima finală a carierei în Florida.
"Este grozav! Joc tenis la Key Biscayne încă de când aveam 11 ani", a fost prima reacţie a lui Stephens, care a întors extraordinar soarta unui meci în care părea că e pe cale să piardă controlul.
După ce a pierdut primul set, jucătoarea din Statele Unite s-a văzut condusă cu 2-0 şi în actul secund. A răspuns însă în stil de mare campioană: a câştigat 12 dintre următoarele 13 game-uri şi a confirmat forma excelentă arătată în ultimele zile.
Sloane Stephens a ajuns în ultimul act după ce a trecut în meciuri consecutive de trei multiple campioane de Grand Slam: Garbine Muguruza, Angelique Kerber şi acum Azarenka.
În finală, deţinătoarea titlului la US Open va juca împotriva invingătoarei din meciul Jelena Ostapenko - Danielle Rose Collins.
Stephens are un bilanţ de 5-0 în finalele disputate de-a lungul carierei.
Etichete: tenis , wta , victoria azarenka , azarenka , sloane stephens , miami , wta miami , stephens , ostapenko , miami 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții