Cine este Katerina Siniakova, adversara Simonei Halep din primul tur de la Bad Homburg
articol scris de Digi Sport20.06.2022, 18:31
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Simona Halep (30 de ani, 19 WTA) se pregătește de participarea la turneul Bad Homburg din Germania, după ce duminică a pierdut în semifinale cu Beatriz Haddad Maia (26 de ani, 29 WTA), scor 3-6, 6-2, 4-6.
Sportiva din România va juca, marți, în primul tur la Bad Homburg în compania Katerinei Siniakova (26 de ani, 63 WTA). Meciul va putea fi urmărit pe Digi Sport, dar și pe siteul digisport.ro.
Katerina Siniakova, adversara Simonei Halep la Bad Homburg
Galerie Foto
În vârstă de 26 de ani, Katerina Siniakova nu a avut un parcurs impresionant până acum în circuitul WTA. Sportiva din Cehia are două titluri câștigate în carieră, iar cel mai bun loc ocupat în ierarhia mondială a fost 31 în 2018.
- 287 de victorii a adunat în carieră Katerina Siniakova
Simona Halep și Katerina Siniakova s-au mai întâlnit până acum de trei ori pe terenul de tenis, iar românca se află în avantaj la meciurile directe.
În 2017, Katerina Siniakova o învingea pe Simona Halep la Shenzen cu scorul de 6-3, 4-6, 7-5, în timp ce românca și-a luat revanșa la același turneu un an mai târziu, scor 6-1, 2-6, 6-0. În 2019, Simona a învins-o pe Siniakova la Fed Cup, scor 6-4, 6-0.
La ediția de anul trecut a turneului Bad Homburg, Simona Halep nu a putut participa din cauza unei accidentări.
Cum stau Simona Halep și Katerina Siniakova la câștigurile din tenis
Simona Halep a acumulat până acum din tenis câștiguri ce însumează 38.950.175 de dolari.
De partea cealaltă, Katerina Siniakova a acumulat din tenis suma de 8.122.065 de dolari.
Etichete: wta , simona halep , katerina siniakova , bad homburg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții