Cine este "Brică", noul antrenor al Simonei Halep. A fugit în Turcia după Revoluție și are o poveste fascinantă
20.03.2019, 12:33SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Simona Halep (27 de ani) se pregătește să debuteze ÎN DIRECT la Digi Sport la turneul de la Miami, acolo unde va participa și în proba de dublu. Sportiva noastră a decis să apeleze la serviciile lui Daniel Dobre pentru această competiție. Dovada este însăși fotografia pe care campioana nostră a afișat-o recent pe Insta Story.
Colaborarea dintre Simona Halep și Daniel Dobre nu reprezintă o premieră. Cei doi au mai lucrat și trecut (2015-2017). Dobre o însoţea pe Simona la turneele la care nu putea participa australianul Darren Cahill. Adică lucrul pe care după aceea l-a făcut și Andrei Pavel. Însă, în vara lui 2017, Dobre și Halep au decis să pună capăt parteneriatului.
Cine este Daniel Dobre, noul antrenor al Simonei Halep
În vârstă de 50 de ani, Daniel Dobre s-a alăturat astfel trio-ului Teo Cercel – Vasile Antonescu – Andrei Cristofor. El o va pregăti pe Simona Halep, după scurta colaborare a numărului 3 WTA cu Thierry van Cleemput.
"Îmi caut un antrenor, dar în acest moment nu e vorba de nimic concret. E o provocare, dar nu e uşor, trebuie să admit. Mă voi decide. Sunt sigură că după această perioadă, îmi voi îmbunătăţi anumite aspecte", spunea Simona, în urmă cu aproape două săptămâni, în timpul turneului de la Indian Wells.
Daniel Dobre, poreclit "Brică", are o poveste de viață extrem de interesantă, scrie Libertatea. Acesta și-a întrerupt brusc cariera de jucător de tenis, pentru a o lua de la zero în antrenorat. Imediat după Revoluție a fugit în Turcia, acolo unde și-a câștigat existența ca antrenor de tenis.
Ulterior, Daniel Dobre a ajuns în Austria, la Salzburg, unde și-a deschis o școală de tenis alături de prietenul său, Adrian Marcu, și de Gunther Bosch. Ultimul, antrenor de tenis originar din România, a colaborat cu Boris Becker la prima victorie a legendarului sportiv german la Wimbledon, în 1985.
Cei 3 au decis să plece apoi în Germania, acolo unde și-au deschis o academie de tenis pe terenul unei foste garnizoane. Daniel Dobre a fost adus în țară de Dinu Pescariu, care l-a numit șef peste toți antrenorii de la clubul său. A apărut în anturajul Simonei mai întâi ca și sfătuitor, în 2013, după ce Adrian Marcu a devenit antrenorul sportivei noastre.
Apoi, colaborarea propriu-zisă s-a desfășurat în intervalul 2015-2017. Daniel Dobre mergea alături de Simona Halep la turnee, atunci când Darren Cahill nu putea să o însoțească pe campioana noastră.
Daniel Dobre s-a aflat în spatele succeselor obținute de Alexandra Dulgheru, în 2009 și 2010, atunci când sportiva a reușit să câștige singurele titluri WTA din carieră, la Varșovia.
Daniel Dobre, antrenor pe termen scurt?
Daniel Dobre o cunoaşte foarte bine pe Simona Halep, ştie cum să o tempereze şi ce sfaturi să îi dea, astfel că prezenţa lui alături nu poate fi decât benefică. Cel mai probabil nu va fi vorba de o colaborare pe termen lung, dar campioana noastră vrea să pregătească foarte bine sezonul de zgură şi semifinala de Fed Cup, contra Franţei.
Astfel, e nevoie de ajutor, iar Daniel Dobre pare persoana ideală să o ghideze pe termen scurt, până îşi găseşte un tehnician "cu normă întreagă".
Traseul posibil al Simonei Halep, la turneul de la Miami (simplu)
turul 1 - bye
turul 2 - Johanna Larsson / jucătoare venită din calificări
turul 3 - Lesia Tsurenko
optimi - Daria Kasatkina / Venus Williams
sferturi - Elina Svitolina / Serena Williams
semifinale - Sloane Stephens / Karolina Pliskova
finala - Naomi Osaka / Angelique Kerber / Petra Kvitova
Turneul de la Miami se va desfășura în perioada 19-30 martie și va fi transmis în direct pe Digi Sport. Toate meciurile Simonei Halep vor putea fi urmărite în timp real şi pe digisport.ro.
Etichete: simona halep , antrenor simona halep , daniel dobre
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții