Cine e adversara Irinei Begu în turul 3 la Wimbledon. Românca are un bilanț perfect în confruntările directe
articol scris de Digi Sport29.06.2022, 21:28
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Irina Begu (31 de ani, locul 43 WTA) s-a calificat în turul trei la Wimbledon 2022, după ce a învins-o pe italianca Elisabetta Cocciaretto (21 de ani, locul 119 WTA), scor 6-4, 6-4.
Irina Begu - Jelena Ostapenko, în turul 3 la Wimbledon
Irina Begu și-a egalat cea mai bună performanță reușită la Wimbledon. Românca a mai ajuns în turul trei la două ediții, în 2015 și 2021.
În turul trei la Wimbledon 2022, Irina Begu o va înfrunta pe letona Jelena Ostapenko (25 de ani, locul 17 WTA).
Românca a câștigat precedentele două confruntări cu letona: în 2018, la Madrid, pe zgură, scor 6-3, 6-3; în 2014, la Billie Jean King Cup, scor 6-3, 6-3.
Jelena Ostapenko, semifinalistă la Wimbledon în 2018, a trecut la ediția din acest de franțuzoaica Oceane Dodin (locul 85 WTA), scor 6-4, 6-4, și de belgianca Yanina Wickmayer (606 WTA), scor 6-2, 6-2.
Înainte de Wimbledon, sportiva din Letonia a ajuns în finala turneului de la Eastbourne, fiind învinsă de către Petra Kvitova, scor 6-3, 6-2.
Galerie Foto
Jelena Ostapenko are un bilanț foarte bun pe iarbă: 39 de victorii, 18 înfrângeri. A câștigat trofeul la Eastbourne, în 2021.
De cealaltă parte, Irina Begu are un bilanț negativ pe iarbă: 16 victorii, 24 de eșecuri.
- Meciul dintre Irina Begu și Jelena Ostapenko va fi programat vineri, 1 iulie, și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro.
Etichete: wimbledon , wta , irina begu , jelena ostapenko
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții