Cinci românce au trecut de primul tur al calificărilor la BRD Bucharest Open
14.07.2018, 19:09SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cinci românce au depăşit primul tur al calificărilor la BRD Bucharest Open, turneu care a început sâmbătă, în direct la Digi Sport.
Nicoleta Dascălu a deschis calificările cu o victorie: românca s-a impus cu 6-3 în primul set, iar pe al doilea şi l-a adjudecat cu 7-6, după o dublă greşeală a turcoaicei Ipek Soylu.
Și Jaqueline Cristian, locul 208 WTA, a obţinut o victorie în două seturi cu suedeza Cornelia Lister, scor 6-3, 6-4.
Andreea Prisăcariu a câştigat cu 6-4, 6-3 meciul cu bulgăroaica Sesil Karatantcheva, în timp ce Irina Bara a avut un meci mult mai dificil cu italianca Anastasia Grymalska. Bara s-a impus după trei seturi, cu 6-1, 4-6, 6-3.
Alexandra Cadanţu a spulberat-o pe unguroaica Panna Udvardy, cu un dublu 6-0, şi speră şi ea la un loc pe tabloul principal.
Cristina Dinu şi Irina Fetecău sunt singurele românce învinse în primul tur al calificărilor. Opt românce au fost acceptate direct pe tabloul principal, iar patru dintre ele sunt capi de serie.
BRD Bucharest Open continuă duminică, în direct la Digi Sport.
Etichete: turneu tenis bucuresti , brd bucharest open , romance turneu bucuresti , turneu bucuresti digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții