Video Exclusiv Cele trei lucruri remarcate la jocul Simonei Halep în victoria cu Paula Badosa, de la WTA Madrid
articol scris de Digi Sport01.05.2022, 14:01
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Simona Halep (30 de ani, 21 WTA) a învins-o pe Paula Badosa (24 de ani, 2 WTA), scor 6-3, 6-1, în turul doi al turneului de la Madrid.
Cele trei lucruri remarcate la jocul Simonei Halep în victoria cu Paula Badosa, de la WTA Madrid
Firicel Tomai, antrenorul Simonei Halep din perioada 2008-2012, a făcut o analiză a jocului prestat de fosta sa elevă în meciul cu Badosa. Acesta a ținut să evidențieze trei lucruri pozitive pe care le-a văzut la sportiva în vârstă de 30 de ani și a vorbit despre șansele ca fostul lider mondial să revină în topul WTA.
"Simona merită toate felicitările. A jucat cel mai bun tenis al ei, pe care îl poate juca cât îi permite sănătatea. Badosa a jucat sub presiune, i-a fost teamă de Simona.
Simona a jucat deosebit. A făcut trei lucruri importante: a stat aproape de linia din spatele terenului, a servit plasat și a deschis destul de bine unghiurile. Probabil că Badosa a ajuns pe acest loc (n.r. locul 2 WTA) pentru că a jucat pe hard, iar pe zgură nu a jucat nimic.
(n.r. despre Patrick Mouratoglou) Am spus la început ca au 40% șanse de reușită. Mouratoglou este un antrenor bun, dar nu cel mai bun așa cum se spunea. Se leagă o relație foarte bună între ei, o chimie.
A venit cu aceste inițiative, ca Simona să fie mai agresivă, să servească mai agresiv. Simona dacă joacă așa poate să ajungă înapoi și să fie o jucătoare de excepție", a spus Firicel Tomai, la Digi Sport Matinal.
Etichete: simona halep , wta madrid , firicel tomai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții