Ce urmează pentru Simona Halep după eliminarea de la Roland Garros. Sezon încheiat pentru româncă
articol scris de Digi Sport04.10.2020, 17:06
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Simona Halep a fost eliminată în optimile Roland Garros, după 1-6, 2-6 împotriva polonezei Iga Swiatek, rezultat ce înseamnă, foarte probabil, și finalul sezonului pentru a doua jucătoarea a lumii.
După Roland Garros, în circuitul WTA mai sunt programate doar patru turnee în acest an, toate pe hard, la Seoul, Linz, Ostrava și Limoges, primele trei de categorie International și al patrulea de 125K, competiții la care Simona Halep este puțin probabil să participe.
Eliminarea de Roland Garros înseamnă finalul sezonului pentru Simona Halep
Cel mai probabil, după Roland Garros, pentru Simona Halep urmează o perioadă de vacanță, urmată de startul pregătirilor pentru sezonul viitor.
Astfel, sportiva din România a încheiat un sezon 2020, îngreunat de pandemia de COVID-19, cu trei turnee câștigate, Dubai, Praga și Roma, și doar trei înfrângeri suferite pe tot parcursul anului, la Aryna Sabalenka, sferturi la Adelaide, Garbine Muguruza, semifinale Australian Open, și, duminică, Iga Swiatek, optimi Roland Garros.
Dacă va respecta tradiția de anii trecuți, Simona Halep va începe sezonul viitoru în Australia, cu un turneu de pregătire înaintea Grand Slam-ului de la Melbourne.
- 2 este locul pe care Simona Halep îl va ocupa în clasamentul mondial la finalul sezonului
- 23 de meciuri a câștigat Simona Halep în 2020, din 23 disputate
Galerie Foto
Etichete: simona halep , simona halep iga swiatek , simona halep 2020 , roland garros 2020
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții