Ce surpriză! Patrick Mouratoglou a semnat și revine, după ce a fost audiat la TAS în procesul Simonei Halep
articol scris de Digi Sport22.02.2024, 08:21
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Patrick Mouratoglou (53 de ani) a reluat colaborarea cu Holger Rune (20 de ani, 7 ATP).
Antrenorul francez, care, în urmă cu două săptămâni, a fost audiat la TAS în procesul Simonei Halep, l-a mai pregătit pe danez timp de aproape un an, din noiembrie 2022 până în septembrie 2023. După US Open, Holger Rune decidea să renunțe la Patrick Mouratoglou pentru a începe o colaborare cu Boris Becker, care a fost, însă, una de scurtă durată.
Patrick Mouratoglou, antrenorul lui Holger Rune
Decizia de a relua colaborarea cu Patrick Mouratoglou pare una surprinzătoare, având în vedere faptul că, după încheierea primului mandat, Holger Rune dădea de înțeles că nu a fost tocmai mulțumit de modul în care a decurs relația cu antrenorul.
”Boris Becker mi-a arătat că mă susține. Poți să simți asta. E o mare diferență. Poate simți ceea ce simt eu. Nu doar că îmi spune ceea ce crede că simt. El simte pentru că a fost deja în aceste situații. Este o senzație diferită și e o chestie de cum ne simțim”, spunea atunci Holger Rune.
Acum, Patrick Mouratoglou s-a declarat încântat de reluarea colaborării cu Holger Rune.
”Sunt încântat să încep o nouă colaborare cu Holger Rune. Ne cunoaștem de când avea 13 ani și am crezut mereu în potențialul lui. El are obiective mari și eu la fel pentru el. Este începutul unei noi aventuri. Ne vedem la Acapulco, Indian Wells și Miami”, a scris Patrick Mouratoglou, pe Instagram.
Cât au costat hainele purtate de Simona Halep la TAS! Cătălin Botezatu: ”Ipocrizia merge mult prea departe”
Galerie Foto
Suspendată patru ani de către Agenția Națională de Integritate a Tenisului (ITIA), Halep s-a prezentat în intervalul 7-9 februarie la TAS pentru a explica ce s-a întâmplat de fapt și cum a ajuns acea substanță interzisă, Roxadustat, în organismul ei.
De asemenea, mai multe persoane din anturajul său, printre care și fostul ei antrenor Patrick Mouratoglou, au fost audiate.
Un detaliu care nu a fost trecut trecut cu vederea a fost ținuta cu care Simona Halep s-a prezentat la Lausanne.
Fostul lider mondial a purtat un pulover de 2.500 de euro și o geacă în valoare de aproape 4.000 de euro, motiv pentru care a primit unele critici, dar Cătălin Botezatu i-a luat apărarea.
”Eu cred că ipocrizia românilor merge mult prea departe și faptul că noi comentăm cum s-a îmbrăcat un titan și un nume, cu care trebuie să ne mândrim, ca cel al Simonei Halep, este prea mult. În cazul Simonei Halep, pot spune că nu a epatat, că nu s-a dus îmbrăcată cu nu știu ce brand-uri extrem de scumpe.
În plus, e normal ca la banii ei să poarte haine și de 10.000 de euro. Pentru că sunt banii ei, ca să câștige bani și-a rupt mâinile și picioarele! I-a muncit, pur și simplu, nu i-a furat, ca alții. Îm concluzie, este o ținută corectă, dar și atitudinea ei este una corectă.
Ar trebui ca noi, românii, să îi ținem pumnii și să ne rugăm să i se facă dreptate. Sunt convins că, dacă i se va face dreptate, rezultatele Simonei Halep vor fi unele extraordinare”, a spus Botezatu, potrivit playtech.ro.
Etichete: simona halep , patrick mouratoglou , holger rune
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții