Galerie Foto Ce spune Sorana Cîrstea după ce s-a despărțit de antrenorul pe care l-a umilit de câteva ori: "Da, am terminat cu el"
articol scris de Digi Sport28.06.2022, 17:51
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Sorana Cîrstea s-a despărțit de antrenorul Adrian Cruciat în urmă cu câteva săptămâni, imediat după Roland Garros, unde a fost eliminată în turul 2, iar acum lucrează cu Andrei Cociașu.
Ce spune Sorana Cîrstea după ce s-a despărțit de antrenorul pe care l-a umilit de câteva ori: "Da, am terminat cu el"
Jucătoarea de 32 de ani a și debutat cu noul antrenor la turneul de la Birmingham, unde a ajuns până în semifinale, iar apoi, la Wimbledon, Sorana este calificată în turul 2.
Ea a vorbit deschis despre momentul despărțirii de antrenorul Adrian Cruciat, cel pe care l-a pus în situații stânjenitoare de câteva ori.
"Da, am terminat cu Adrian, am terminat după Roland-Garros, de comun acord. Cred că am avut o perioadă bună împreună, însă, la un moment dat, după câțiva ani de zile, apare rutina, monotonia și, la un moment dat, simți nevoia de o schimbare.
Amândoi am fost pe aceeași lungime de undă, deci nu, n-a fost niciun fel de problemă, amândoi gândeam la fel. Ai pur și simplu o schimbare de viziune, sau o schimbare de voce, dintr-o dată se face un clic acolo", a spus Sorana Cîrstea, potrivit Treizecizero.ro.
Sorana Cîrstea a lucrat cu Adrian Cruciat în 2017, iar apoi, din 2019, el a devenit antrenorul ei full time.
Sorana Cîrstea și-a umilit antrenorul de câteva ori
De-a lungul timpului, au existat mai multe episoade în care Sorana Cîrstea pur și simplu l-a umilit pe Cruciat (fost număr 148 în clasamentul ATP).
În februarie 2020, după ce Cîrstea a fost eliminată în primul tur la Doha, de Elena Rybakina. În setul decisiv, când conducea cu 3-0, Sorana a avut un dialog cu Adrian Cruciat, într-un moment de on-court coaching.
Adrian Cruciat: "Trebuie să joci fiecare punct cu hotărâre şi optimism, ca în primul set. Văd că s-a schimbat ceva, faţa ta nu mai arată la fel, eşti nervoasă, nemulţumită. Te cerţi şi cu tine, şi cu mine, e prea mult."
Sorana Cîrstea: "Sunt foarte liniştită, zi-mi ceva dacă tot ai venit aici, ceva de tenis sau tactic..."
Adrian Cruciat: "Tenis sau tactic ştii, ai făcut tot ce trebuie. Trebuie să treci hopul ăsta."
Sorana Cîrstea: "Păi ce să fac că ea serveşte cu 185 la oră şi eu nu mai fac primul servici!A început să-mi ghicească primul serviciu"
Adrian Cruciat: "Când dă ea tare, trebuie să dai lung ca să alerge, să o plimbi...E mental, haide, calmă, pozitivă..."
Sorana Cîrstea: "Asta cu mental e de tenis?!..."
Apoi, la un an distanță, în sferturile de finală de la Grampians Trophy (Melbourne), Sorana Cîrstea a avut o nouă ieșire la adresa antrenorului său. Chiar i-a cerut arbitrului de scaun să-l facă să tacă.
În startul setului secund, Sorana i-a reproșat antrenorului său, Adrian Cruciat, că nu știe ce să facă, iar la două game-uri distanță, când Li conducea deja cu 3-0 în actul secund, românca a avut o izbucnire nervoasă.
La pauza dintre game-uri, Adrian Cruciat a încercat să-i transmită câteva sfaturi de la distanță, însă Sorana Cîrstea nu le-a primit deloc bine: "Taci din gură, taci, taci din gură!", i-a spus jucătoarea antrenorului său.
"Puteți să-i dați un avertisment? Vorbește nonstop! El e acolo, eu sunt aici. I-am zis de 10 ori să tacă", s-a plâns Sorana arbitrei de scaun.
"Vrei să-i dau un avertisment antrenorului tău?", a fost întrebarea venită din scaun. "Știu, dar spuneți-i să tacă! I-am spus de 10 ori, nu mai pot", a fost replica Soranei.
În cele din urmă, meciul s-a încheiat cu victoria clară a lui Ann Li, scor 6-3, 6-1.
Galerie Foto
Sorana Cîrsea e antrenată acum de Andrei Cociașu
Cîrstea a vorbit și despre noul ei antrenor, Andrei Cociașu.
"Chiar am avut 10 zile bune de antrenament la București, i-am cerut ajutorul lui Andrei și cred eu că am luat o decizie bună. La Birmingham ne-am înțeles bine, a fost o săptămână, zic eu, peste așteptări.
În semifinală am fost la 2 puncte de finală; dar nu neapărat rezultatul, cât modul în care am jucat. Și am jucat din primul meci fix ce trebuie, solid, și am fost încântată de prestație.
Am o echipă tânără, și pe Andrei, și preparaturu fizic și momentan sunt bucuroasă de cum merg lucrurile și o iau săptămână de săptămână", a spus Sorana, conform sursei citate.
Etichete: sorana cirstea , adrian cruciat , andrei cociasu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții