Ce spune Karen Khachanov înaintea meciului cu Novak Djokovic, de la Dubai
articol scris de Digi Sport23.02.2022, 13:24
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Novak Djokovic (locul 1 ATP) și Karen Khachanov (locul 26 ATP) vor juca miercuri, 23 februarie, în optimile de la Dubai, nu înainte de ora 17:00.
Djokovic a început cu o victorie noul an, după 6-3, 6-3 împotriva italianului Lorenzo Musetti (locul 58 ATP), în runda inaugurală a turneului de la Dubai.
Acum, pentru liderul mondial urmează confruntarea cu rusul Karen Khachanov. Adversarul lui Djokovic a comentat și pe seama celui mai mediatizat subiect din tenis din ultimele luni și și-a expus opinia cu privire la faptul că Nole nu este vaccinat.
Khachanov a vorbit despre faptul că Djokovic nu este vaccinat
Înaintea meciului direct, Karen Khachanov a vorbit despre situația lui Novak Djokovic.
"În turnee atât de mari, te aștepți la adversari şi meciuri dificile. Pentru Novak, acesta este primul turneu al sezonului, deși a jucat grozav ieri (n.r. luni). Sunt gata să lupt și să-mi arăt jocul. Să vedem cât de greu va fi pentru mine.
În ceea ce privește toată această situație cu vaccinarea lui Nole, este decizia lui. Respect cu adevărat că își apără acest drept. Desigur, ar fi mai bine dacă ar putea călători liber tot sezonul. Dacă ratează multe turnee, îi va fi greu să rămână în frunte și să prindă ritmul de care are nevoie. Să vedem ce va fi", a spus rusul pentru France 24, citat de Eurosport.
Djokovic se teme că nu poate participa la Indian Wells, din cauza faptului că nu este vaccinat
La conferința de presă de la finalul primului său joc din acest an, Novak Djokovic a vorbit despre posibilitatea de a juca la Indian Wells. Sârbul a recunoscut că, în momentul de față, nu se poate prezenta pe teritoriul Statelor Unite, însă speră că lucrurile se vor schimba în următoarele săptămâni.
"În acest moment nu pot merge. Nu pot intra în Statele Unite. La cum stau lucrurile, nu pot juca. Dar să vedem ce se va întâmpla. Poate lucrurile se vor schimba în următoarele săptămâni", a declarat Novak Djokovic, la conferința de presă, după victoria în fața lui Musetti.
Etichete: atp , djokovic , turneu dubai , karen khachanov
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții