Ce performanță pentru Raluca Olaru! Jucătoarea noastră a câștigat titlul în proba la dublu de la WTA Chicago
articol scris de Digi Sport29.08.2021, 10:22
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Perechea româno-ucraineană Raluca Olaru/Nadia Kicenok a cucerit titlul în proba de dublu a turneului de tenis de la Chicago (WTA 250), dotat cu premii totale de 235.238 de dolari, după 7-6 (6), 5-7, 10-8 cu Makoto Ninomiya (Japonia)/Liudmila Kicenok (Ucraina).
Meciul fusese oprit din cauza întunericului după ce Olaru şi Nadia au câştigat primul set cu 7-6 (6), dar erau conduse cu 4-2 în actul secund.
Performanță uriașă pentru Raluca Olaru! Jucătoarea noastră a câștigat titlul în proba la dublu de la WTA Chicago
Olaru şi Nadia Kicenok, sora geamănă a Liudmilei, au obţinut victoria după două ore şi 15 minute de joc efectiv. Învingătoarele ai încheiat cu 8 duble greşeli, iar învinsele au avut 7.
Învingătoarele s-au ales cu un cec de 10.300 de dolari şi 280 de puncte WTA la dublu.
Raluca Olaru şi-a trecut în palmares al 11-lea titlu WTA la dublu, ea având şi alte 12 finale jucate.
Olaru a câştigat titluri la Taşkent în 2008 (alături de ucraineanca Olga Savciuk) şi în 2016 (alături de turcoaica Ipek Soylu), la Acapulco în 2011 (alături de ucraineanca Maria Koritţeva), la Nurnberg în 2013 (alături de rusoaica Valeria Solovieva), la Linz în 2014 (alături de americanca de origine georgiană Anna Tatishvili), în 2017 la Hobart (alături de Savciuk) şi Bucureşti (alături de Irina Begu), în 2018 alături de rusoaica Ana Blinkova la Rabat şi alături de Mihaela Buzărnescu la Strasbourg, în 2021 la Sankt Petersburg şi Chicago, ambele alături de Nadia Kicenok.
Raluca Olaru a mai jucat finale în 2008 la Budapesta (alături de germanca Vanessa Henke), în 2013 la Katowice (alături de Solovieva), în 2014 la Nurnberg şi Baku, ambele alături de Shahar Peer (Israel), în 2015 la Nurnberg (alături de Lara Arruabarrena) şi în 2016 la Rabat (alături de germanca Tatjana Maria), în 2017 la Shenzhen (alături de Savciuk), în 2018 la Taşkent (alături de Begu) şi Moscova (alături de croata Darija Jurak), în 2020 la Praga (alături de Monica Niculescu) şi Roma (alături de germanca Anna-Lena Friedsam), iar în 2021 la Bad Homburg (alături de Kicenok).
AGERPRES
Etichete: raluca olaru , nadia kicenok , wta chicago
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții