Video Ce gest a făcut când Novak Djokovic a vrut să dea mâna cu el la Laver Cup
articol scris de Digi Sport25.09.2022, 19:27
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La finalul meciului dintre Novak Djokovic (7 ATP) și Frances Tiafoe (19 ATP), câștigat de sârb, scor 6-1, 6-3, la Laver Cup, sâmbătă, a avut loc un moment ciudat.
După ce a câștigat, Djokovic a mers la banca echipei ”Restului lumii” pentru a-i saluta pe ceilalți componenți ai formației conduse de John McEnroe, printre care și americanul Tommy Paul (29 ATP).
Tommy Paul a refuzat să dea mâna cu Novak Djokovic
Toți au dat amical mâna cu fostul lider mondial, cu excepția lui Paul, care, în momentul în care l-a văzut pe Djokovic apropiindu-se, s-a întors cu spatele și și-a aranjat tacticos șapca, pentru a evita să-l salute pe sârb.
Curios, Paul și Djokovic nu s-au duelat niciodată în circuitul ATP, însă, în urmă cu doi ani, după ce Novak a fost descalificat de la US Open, sârbul lovind un arbitru de linie, Tommy Paul a comentat ironic la o postare a lui Nick Kyrgios pe această temă și se pare că încă îi poartă ranchiună lui Djokovic.
A fost primul meci oficial disputat de către Novak Djokovic în ultimele două luni și jumătate. Sârbul n-a mai jucat după triumful de la Wimbledon, pe 10 iulie. Între timp, a mai evoluat împotriva canadianului Felix Auger-Aliassime, dar a pierdut, scor 3-6, 6-7.
Novak Djokovic a vrut să participe la US Open, dar n-a reușit să intre în SUA, având în vedere protocolul privind vaccinarea împotriva COVID-19.
Etichete: novak djokovic , laver cup , tommy paul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții