Ce decizie au luat autoritățile australiene după ce Novak Djokovic și-a recunoscut greșelile în lanț
articol scris de Digi Sport12.01.2022, 09:33
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Novak Djokovic (34 de ani) a postat un comunicat, pe rețelele sociale, în care recunoaște că a participat la un eveniment când știa că este infectat cu Covid-19 și explică greșeala comisă în declarația de la sosirea în Australia.
Australienii au decis să extindă investigațiile. Verdictul în privința lui Djokovic, așteptat pe 13 ianuarie
Liderul mondial riscă închisoarea în Serbia, conform legilor în vigoare, și așteaptă acum un verdict din partea australienilor.
Presa de la Antipozi scrie că autoritățile australiene au decis să amâne o decizie în privința lui Novak Djokovic, după ce avocaţii jucătorului au depus noi documente. Biroul ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, a anunţat că a primit documente suplimentare care au schimbat durata pentru ca o decizie să fie luată.
"Avocaţii domnului Djokovic au furnizat recent documente suplimentare lungi şi documente justificative, despre care se spune că sunt relevante pentru posibila anulare a vizei domnului Djokovic. Bineînţeles, acest lucru va afecta perioada de timp pentru o decizie", a declarat un purtător de cuvânt al ministrului Alex Hawke.
De asemenea, publicațiile The Sydney Morning Herald și The Age scriu că autoritățile australiene au extins investigațiile în privința lui Novak Djokovic, după ce acesta a recunoscut o serie de erori comise, de la încălcarea izolării, până la fals în declarații privind călătoriile și declarații contradictorii după ce a aflat că a fost testat pozitiv la Covid-19.
O decizie este așteptată în cursul zilei de joi, 13 ianuarie.
Comunicatul lui Novak Djokovic: "A fost o eroare de judecată"
Novak Djokovic a admis în textul publicat pe Instagram o "eroare de judecată" primind în persoană un ziarist al cotidianului francez L'Equipe pe data de 18 decembrie, în timp ce ştia că este infectat cu Covid-19, dar a asigurat că a "respectat distanţarea socială şi a purtat mască".
"Vreau mai întâi să abordez chestiunea dezinformării persistente privind activităţile mele şi participarea la evenimentele din decembrie care au precedat rezultatul meu pozitiv la testul PCR Covid. Este vorba de o dezinformare care trebuie corectată, în special pentru a linişti opinia publică în privinţa prezenţei mele în Australia şi să răspund la chestiuni care sunt foarte stresante şi preocupante pentru familia mea", arată Djokovic în comunicatul său.
"Vreau să subliniez că am făcut tot posibilul pentru a asigura siguranţa fiecăruia şi am respectat obligaţiile în materie de testare. Am asistat la un meci de baschet la Belgrad pe data de 14 decembrie, după ce s-a semnalat că un oarecare număr de persoane au fost testate pozitiv la Covid-19. Deşi nu prezentau niciun simptom de Covid, eu am efectuat pe 16 decembrie un test antigen rapid, care s-a dovedit negativ, dar din prudenţă am efectuat în aceeaşi zi un test PCR oficial şi aprobat", se mai arată în comunicat.
"A doua zi, am asistat la un eveniment de tenis la Belgrad pentru a înmâna premii unor copii şi am făcut din nou un test antigenic rapid şi am fost negativ. Eram asimptomatic şi mă simţeam bine, nu am primit nicio notificare a unui rezultat pozitiv la un test PCR după acest eveniment. A doua zi, pe 18 decembrie, am fost la centrul meu de tenis din Belgrad pentru a îndeplini un angajament de lungă dată pentru un interviu şi o şedinţă foto pentru L'Equipe. Am anulat toate celelalte evenimente, cu excepţia interviului pentru L'Equipe. M-am simţit obligat să merg să realizez interviul pentru L'Equipe întrucât nu am vrut să fiu nepoliticos, dar am respectat distanţarea socială şi am purtat mască, cu excepţia portretului foto făcut", se mai spune în comunicat.
"După aceea am revenit acasă, după interviu pentru a mă izola pe durata perioadei impuse, dar, recunosc a fost o eroare de judecată şi recunosc că am uitat să relatez despre acest angajament. În ceea ce priveşte declaraţia de călătorie, ea a fost depusă de echipa mea în numele meu, aşa cum le-am spus fucţionarilor de la imigrare la sosire, iar agentul meu şi-a cerut scuze sincer pentru eroarea administrativă comisă, bifând caseta greşită privind călătoriile mele anterioare sosirii în Australia. A fost o eroare umană şi cu siguranţă nu act deliberat. Trăim momente dificile în această pandemie mondială şi aceste greşeli se pot produce", precizează comunicatul.
"Deşi am apreciat că era important să abordez şi să clarific aceste informaţii eronate, eu nu voi face niciun alt comentariu, din respect pentru guvernul australian, autorităţi şi procesul în curs. Întotdeauna este o onoare şi un privilegiu să particip la Openul Australiei şi nu vreau altceva decât să mă întrec cu cei mai buni jucători din lume în faţa unuia din cel mai minunat public din lume", se conchide în comunicat.
Prezenţa sa la Melbourne poate fi însă pusă în continuare în cauză, dacă guvernul de la Canberra va decide în final să-i anuleze viza. Djokovic (34 ani) se află în centrul unei bătălii juridice de la sosirea sa în această ţară, săptămâna trecută, după ce prezentat o scutire medicală pentru a evita cerinţa de vaccinare obligatorie impusă de autorităţile australiene.
Etichete: novak djokovic , australian open , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții