Ce a răspuns Simona Halep când a fost întrebată despre atacul de panică suferit în urmă cu o lună
articol scris de Digi Sport27.06.2022, 10:20
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Simona Halep este sigură că va şti cum să gestioneze un atac de panică la Wimbledon, după ce a trecut recent printr-o astfel de experienţă, în timpul turneului de la Roland Garros.
Simona Halep, despre atacul de panică de la Roland Garros: "Sper să nu se mai întâmple"
Fostul lider al clasamentului WTA se pregăteşte să revină în acţiune la All England Club, unde a câştigat trofeul în 2019, după ce a ratat ediţia de anul trecut, din cauza unei accidentări la gambă.
În condiţiile în care ediţia 2020 a fost anulată din cauza pandemiei, Simona Halep a fost nevoită să aştepte trei ani pentru a juca din nou pe iarba londoneză.
Luna trecută, românca a suferit un atac de panică pe teren în timpul meciului pierdut surprinzător în faţa chinezoaicei Qinwen Zheng la Roland Garros, despre care a vorbit în cursul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o duminică la Wimbledon.
"Sper să nu se mai întâmple, pentru că nu mi-a plăcut. A venit de nicăieri, pentru că mă aflam la conducerea meciului. Probabil doar presiunea turneului, faptul că m-am chinuit în ultimul an. Nu credeam că sunt suficient de puternică, probabil. Dar acum mă simt mai puternică şi simt că dacă se va întâmpla din nou, voi şti cum să mă descurc", a spus Halep.
FOTO Momentele în care Simona Halep a suferit un atac de panică
Galerie Foto
"Nu este niciodată uşor. A fost foarte greu de gestionat. Dar în ultima vreme toată lumea trece prin asta, cu întreaga situaţie din lume. Nu voi fi dură cu mine, pentru că am fost slabă în acel meci. O iau doar ca pe o experienţă şi ca pe o lecţie, aşa că data viitoare voi fi mai bine", a adăuga românca.
Simona Halep are un debut dificil la actuala ediţie de la Wimbledon, urmând să o înfrunte marţi pe Karolina Kuchova din Cehia, care a atins sferturile de finală la ultimele două ediţii ale turneului din capitala britanică, fără să fie cap de serie.
Etichete: wimbledon , simona halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții