Video&Foto Câţi bani ia Simona Halep dacă va câştiga finala de la Roma. Meciul e azi, de la 15:30, pe Digi Sport 1
articol scris de Digi Sport21.09.2020, 09:23
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Simona Halep a învins-o pe Garbine Muguruza, 6-3, 4-6, 6-4, şi s-a calificat finala de Roma, turneu din categoria Premier 5.
Adversara sa va fi Karolina Pliskova, iar meciul este azi, de la 15:30, în direct pe Digi Sport 1 şi pe siteul digisport.ro.
Simona este favorită în primul rând pentru că se joacă pe zgură, dar în trei dintre ultimele patru meciuri directe Karolina parcă a prins aripi în faţa româncei. De aceea, cehoaica este convinsă că poate învinge din nou pentru a-şi apăra titlul de la Foro Italico.
Ce premii ar lua Simona Halep dacă o învinge pe Karolina Pliskova
Prin câştigarea turneului, Simona are mai multe de obţinut decât premiul de 205.190 de euro. Prin calificarea în finală şi-a asigurat deja un cec de 150.000 de euro şi 585 de puncte WTA.
Dacă o învinge pe Pliskova, românca va obţine 900 de puncte şi astfel ar avea şansa să redevină numărul 1 mondial la Ronald Garros, acolo unde ar trebui de asemenea să câştige pentru a o depăşi pe Ashleigh Barty. În plus, încrederea sa pentru turneele care vin va fi foarte mare datorită seriei impresionante de victorii.
Galerie Foto
Pliskova crede că o învinge pe Simona Halep
Karolina Pliskova s-a calificat pentru al doilea an în finala de la Foro Italico și vrea să își apere titlul cucerit în 2019.
"Va fi un meci foarte greu. Am văzut-o cum luptă. A câștigat turneul de la Praga, iar acum e aici în finală. Niciunde nu e un meci ușor împotriva ei, mă aștept la o finală frumoasă.
Am avut multe meciuri bune. Prima mea victorie împotriva ei a venit în România, în Fed Cup, pe o suprafață foarte lentă. Din acel moment am început să cred că o pot învinge. M-a ajutat să cred că pot câștiga împotriva ei și pe zgură. Chiar dacă e suprafața ei favorită, nu a mea. Am învins-o și la Madrid. Lucrurile stau diferit pe hard, acolo e suprafața mea preferată", a declarat Karolina la conferinţa de presă susţinută duminică.
Simona a câștigat 7 din cele 11 meciuri directe cu Pliskova. Cea mai recentă a avut loc la Turneul Campioanelor din 2019, când Pliskova a câștigat în 3 seturi.
În ultma finală Halep-Pliskova a câştigat Simona
Va fi a doua finală disputată de cele două, după cea din 2015 de la Dubai, când Simona s-a impus cu 6-4, 7-6.
Simona Halep are două finale disputate la Roma, dar de fiecare dată a învins-o Elina Svitolina. Halep este neînvinsă la simplu după Australian Open. A cîştigat două titluri (Dubai, Praga) şi a ajuns la 13 victorii consecutive cu cea de duminică.
Câştigătoarele Turneului Premier 5 de la Roma din 2001 până acum
- 2019 Karolina Pliskova
- 2018 Elina Svitolina
- 2017 Elina Svitolina
- 2016 Serena Williams
- 2015 Sharapova Maria
- 2014 Serena Williams
- 2013 Serena Williams
- 2012 Maria Sharapova
- 2011 Maria Sharapova
- 2010 Martinez Sanchez Maria Jose
- 2009 Safina Dinara
- 2008 Jelena Jankovic
- 2007 Jelena Jankovic
- 2006 Martina Hingis
- 2005 Amelie Mauresmo
- 2004 Amelie Mauresmo
- 2003 Kim Clijsters
- 2002 Serena Williams
- 2001 Jelena Dokic
Etichete: simona halep , karolina pliskova , finala wta roma , premii wta roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții