Câţi bani a strâns Boris Becker la licitaţia în care şi-a vândut trofeele
12.07.2019, 10:00SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul mare tenisman german Boris Becker a strâns suma de 756.000 de euro (680.000 lire sterline) la o licitaţie online pentru trofeele şi obiectele personale.
Cel mai scump obiect vândut a fost trofeul de la US Open 1989, cu 167.188 de euro (150.250 de lire sterline).
Becker (51 de ani) a fost declarat în stare de faliment de către un tribunal britanic în 2017, din cauza datoriilor către banca Arbuthnot Latham & Co. Pentru achitarea unei părţi a datoriei s-au scos la licitaţie 82 de articole din colecţia fostului jucător german.
O copie a Cupei Davis a fost vândută cu 57.973 de euro (52.100 de lire sterline), iar printre obiectele scoase la licitaţie s-au numărat şi ceasuri şi echipament sportiv.
Licitaţia fusese programată iniţial în 2018
Licitaţia a fost iniţial programată în 2018, dar a fost amânată după ce Becker a cerut imunitate diplomatică împotriva procedurilor de faliment, invocând calitatea de ataşat sportiv pentru Republica Centraficană, prin intermediul unui paşaport diplomatic.
Becker a câştigat în carieră şase trofee de Grand Slam, dintre care trei la Wimbledon, şi o medalie olimpică de aur în proba de dublu la Jocurile Olimpice din 1992, de la Barcelona.
Fostul mare tenisman german este în prezent antrenor şi analist TV.
Etichete: boris becker , trofee boris becker , boris becker faliment , licitatie trofee boris becker
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții