Când se joacă Simona Halep - Ajla Tomljanovic, în turul 2 la Australian Open
articol scris de Digi Sport09.02.2021, 08:17
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, va evolua miercuri, la ora 10:00, în turul 2 la Australian Open, cu Ajla Tomljanovic, locul 72 WTA.
Australian Open | Când se joacă Simona Halep - Ajla Tomljanovic
Galerie Foto
Partida Simona Halep - Ajla Tomljanovic va avea loc pe arena Margaret Court şi va fi prima din sesiunea de seară. Meciul va fi LIVE TEXT pe digisport.ro.
Tot miercuri, în sesiunea de dimineaţă, în al doilea meci de pe Margaret Court Arena, Sorana Cîrstea, locul 68 WTA, o va întâlni pe jucătoarea cehă Petra Kvitova, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 9.
Pe terenul 11, de la ora 01:00, perechea Andreea Mitu/Raluca Olaru va juca în primul tur al probei de dublu contra echipei Monica Niculescu/Patricia Ţig.
Australian Open | Simona Halep - Ajla Tomljanovic H2H
Simona Halep şi Ajla Tomljanovic s-au mai întâlnit de 3 ori până acum în circuitul WTA, iar sportiva noastră conduce cu 3-0 la "directe".
Născută la Zagreb, Tomljanovic este o jucătoare care reprezintă Australia. În vârstă de 27 de ani, Ajla a avut cea mai bună clasare în circuit în aprilie 2019 - locul 39. Viitoarea adversară a Simonei Halep este dreptace şi nu a câştigat în cariera ei niciun turneu WTA de simplu. Ajla Tomljanovic are o statură impresionantă: 1,80m.
- 2018, Cincinnati: Simona Halep - Ajla Tomljanovic 4-6, 6-3, 6-3
- 2019, Roland Garros: Simona Halep - Ajla Tomljanovic 6-2, 3-6, 6-1
- 2020, Adelaide: Simona Halep - Ajla Tomljanovic 6-4, 7-5
Etichete: simona halep , australian open , ajla tomljanovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții