Cristian Borcea a fost condamnat la la 5 ani de închisoare cu executare

"Când ajungi acolo, ești zero barat!" Dumitru Dragomir e convins că Borcea nu va sta mult la închisoare

08.02.2019, 11:03
  • Supercupa Spaniei: Real Madrid - Mallorca, joi, 21:00, DGS 1

  • Scoția Premiership: Dundee - Rangers, joi, 22:00, DGS 2

Cristi Borcea a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor plajelor din Mamaia, anunță Digi24. Verdictul a fost dat de Înalta Curte de Casație și Justiție. Cristian Borcea s-a predat în aceatsă dimineață și a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, e convins că fostul acționar al lui Dinamo va ieși mai repede decât se așteaptă toată lumea din închisoare.

"Cred că face o lună-două şi o să-i dea drumul, că şi-a făcut pedeapsa. Că se cumulează, la Borcea. Mie îmi pare foarte rău, dar el şi-a făcut pedeapsa, că asta se cumulează. Îmi pare foarte rău. E un lucru la care nu ai ce să faci. Te duci, îţi faci pedeapsa şi gata, ce să faci. O fi drept, nu o fi drept, te duci şi îţi faci pedeapsa şi după aceea te duci şi îşi cauţi drepturile, că nu ai altă variantă.

Nu am stat decât de două ori de vorbă cu el de când a ieşit şi nu despre lucruri din astea. Sincer, îmi pare rău. Am crezut că a scăpat de necazuri. Acolo când ajungi nu mai eşti nimeni, eşti un zero barat", a declarat Dumitru Dragomir, conform Mediafax.

Cristi Borcea, condamnat în cadrul procesului retrocedării plajelor din Mamaia

Cristian Borcea este acuzat că a prejudiciat statul român şi municipiul Constanţa cu aproximativ 28 de milioane de euro. Anchetatorii au stabilit că Borcea s-a asociat cu alţi doi învinuiţi din dosar, Georgică Giurgiucanu şi Emil Dragoş Săvulescu, în societatea comercială "Holiday Club Neptun" SA. Săvulescu şi Giurgiucanu ar fi intrat, ilegal, în posesia unor drepturi succesorale ce aparţineau unei persoane în vârstă - Ivonne Aline Buzescu-Movilă.

Aceasta moştenise proprietăţi impresionante în Bucureşti şi Constanţa şi lăsase partea sa din moştenire Academiei Române, printr-un testament încheiat în primăvara anului 2001.

Cristi Borcea trebuie să plătească aproape 1 milion de euro

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus confiscarea sumei de aproape 1.000.000 de euro de la Cristian Borcea. Concrect, potrivit deciziei instanței, Cristi Borcea trebuie să plătească statului român suma de 957.107 de euro.

Judecătorii au mai dispus confiscarea altor sume de la Paraschiva Barbu - 817.248 euro şi 79.927 dolari; Daniel Ene - 210.000 euro şi 384.683 dolari; Bogdan Gabriel Sandu - 306.983 euro şi 408.410 dolari; Valentin Ionescu - 228.482 euro; Mihai Camboianu - 207.357 euro; Georgică Giurgiucanu - 143.695 euro; Carmen Puşcaşi - 104.268 euro; Marius Puşcaşi - 104.268 euro.

Etichete: dumitru dragomir , cristi borcea , condamnare cristi borcea


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
„Nu mai da, fac hemoragie internă și mor”. Cazul adolescentului din Iași, care a fost bătut de doi colegi și a murit

Este anchetă la Iași, în urma unei tragedii în care un adolescent de 15 ani, ce a ajuns la Urgențe după ce ar fi fost agresat de doi colegi, a murit în spital. Băiatul suferea și de o boală gravă de sânge. Bunica acestuia a povestit cum s-a întâmplat incidentul. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Sârbii l-au descoperit pe românul care a câștigat milioane, dar a pierdut totul: ”A rămas fără bani, dinți, soție și copil”

Nota primită de Drăgușin, după ce a jucat 108 minute în Tottenham - Liverpool și a salvat-o pe Spurs! Ce au scris englezii

MM Stoica a oferit replica zilei, în doar câteva cuvinte. Peste 1.000 de like-uri în două ore

Anunțul începutului de an! Au bătut palma cu Cristi Chivu

Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după meciul cu Liverpool: românul a bifat 108 minute pe teren

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Gigi Becali, după ce David Popovici și-a luat mașină de 120.000 de euro: "De la cine a furat banii?"

Rapid ar putea realiza cel mai scump transfer din istoria clubului

Jobe Bellingham, decizie în privința viitorului

Oficial Un atacant crescut de Real Madrid a semnat în SuperLiga până în 2027

Citeşte şi

Exclusiv Borcea i-a spus clar lui Becali că îl are la FCSB pe ”cel mai bun din Europa”, dar patronul campioanei luase deja decizia

Cristi Borcea a anticipat alegerea lui Ianis Hagi pentru 2025

PEROZAre doi copii, dar arată impecabil! Rihanna, provocatoare în lenjerie de dantelă roșie

FILM NOWHugh Jackman, criticat de fani după ce a confirmat relația cu Sutton Forest: „Respectul meu pentru el a dispărut. Credeam că e om bun!”

Preparatorul fizic al lui Liviu Ciobotariu, atac fără precedent la patronul Valeriu Iftime citeşte ştirea pe Prosport.ro

Șocul zilei în sportul românesc! Buzăul și-a anunțat retragerea, în mijlocul sezonului citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Lidia Buble, irezistibilă la malul mării, într-un costum de baie minuscul. Fanii au reacționat: „Ne-ai dat gata!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Lidia Buble, irezistibilă la malul mării, într-un costum de baie minuscul. Fanii au reacționat: „Ne-ai dat gata!”

Digi World

Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA

Digi Animal World

Pisica care a cucerit TikTok-ul. Poziția hilară în care doarme i-a adus 4 milioane de vizualizări