Campionul de la Roland Garros 2003 are o opinie interesantă despre Federer și spune cine e cel mai puternic mental
articol scris de Digi Sport16.01.2021, 15:42
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Spaniolul Juan Carlos Ferrero, fost număr 1 mondial în 2003, și-a expus părerea despre sportivii care domină tenisul mondial în ultimii 15 ani.
În vârstă de 40 de ani, Ferrero a avut puterea să admită că meciurile cu Roger Federer (39 de ani) i-au scos în evidență minusurile. L-a întâlnit pe Swiss Maestro de 13 ori în carieră, iar de zece ori a pierdut împotriva elvețianului care nu va participa la Australian Open.
Juan Carlos Ferrero: "Roger Federer m-a făcut să-mi dau seama ce slăbiciuni am"
Deși nenumărate voci ale tenisului susțin că FedEx e jucătorul cu un calm de neînchipuit, puternic mental, Ferrero (17 titluri cucerite în carieră) e de altă părere. Campionul de la Roland Garros 2003 consideră că Rafael Nadal e mai puternic din punct de vedere psihic.
"Roger Federer e cel mai bun jucător din istorie, m-a făcut să-mi dau seama ce slăbiciuni am pe terenul de tenis.
Novak Djokovic e jucătorul complet. E înalt, are o greutate optimă pentru tenis și e foarte agil pe teren. De asemenea, e unul dintre jucătorii care reușesc să se exprime la același nivel pe orice suprafață. Și, mai mult, îi provoacă probleme lui Rafael Nadal pe zgură.
- 4 titluri a cucerit Novak Djokovic în 2020.
- 6,4 milioane de dolari a câștigat Djokovic în 2020.
Nadal e, de asemenea, foarte puternic din punct de vedere fizic. Dar în opinia mea, el e cel mai puternic din punct de vedere mental dintre cei trei", a spus Juan Carlos Ferrero.
Openul Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului, a fost amânat cu trei săptămâni şi va debuta pe 8 februarie.
Meciurile directe între starurile tenisului masculin
- Roger Federer vs Rafael Nadal 16-24
- Roger Federer vs Novak Djokovic 23-27
- Novak Djokovic vs Rafael Nadal 29-27
Etichete: novak djokovic , rafael nadal , roger federer , juan carlos ferrero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții