Cahill propune o schimbare revoluţionară în tenis. Ce a cerut, la microfonul ESPN
15.07.2018, 10:40SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Darren Cahill militează pentru introducerea tie-break-ului în turneele de Grand Slam. Semifinala maraton dintre Isner şi Anderson, terminată cu 26-24 în decisiv pentru sud-african, a arătat o dată în plus cât de păguboasă este decizia de a se juca ultimul set până când un jucător se distanţează la două game-uri.
Foarte curând am putea asista la o adevărată revoluţie la turneele de Grand Slam, pentru a oferi şanse egale jucătorilor şi a întreţine spectacolul. Un jucător ca Anderson, care a avut două meciuri la rând de peste 4 ore (cu Federer, 13-11 în sferturi şi cu Isner, în semifinale) e greu să se recupereze în timp util pentru finală. În consecinţă, Djokovic va pleca mare favorit în ultimul act de astăzi. Semfinala cu Isner a dat peste cap programul, dar a influenţat şi a doua semifinală. Nadal a fost nevoit să joace cu terenul acoperit, meciul lui cu Nole a fost întrerupt, iar organizatorii au decis ca a doua zi partida să se reia cu acoperişul tras. Toate aceste lucruri s-ar fi putut rezolva simplu, cu un tie-break în setul decisiv. Cel puţin asta crede cu tărie antrenorul Simonei Halep, Darren Cahill.
"E timpul ca toate Grand Slamurile să introducă un tie-break în setul decisiv", a spus Cahill pentru ESPN.
Pe aceeaşi lungime de undă au fost şi cei doi jucători din semifinale, Isner şi Anderson.
Americanul e obişnuit cu sistemul de la US Open, însă e deschis şi spre alte variante: "Poate că ar trebui să vedem un tie-break, să spunem la 12-12 sau ceva de genul".
"Dacă întrebi spectatorii, sunt sigur că ar fi preferat un tie-break în setul cinci. Au plătit să vadă două meciuri şi au fost la un pas să vadă doar unul. A devenit ridicol la un moment dat. La 20-20, am simţit că cei din tribune nu mai aveau răbdare, voiau să se termine totul cât mai repede. E şi normal, ne văzuseră jucând mai bine de şase ore", a spus Anderson.
Etichete: cahill , wimbledon 2018 , tie break in descisiv , cahill grand slam
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții