Buzărnescu nu ştie încă dacă va juca la US Open. Când va decide dacă va fi pe teren
27.08.2018, 10:23SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mihaela Buzărnescu s-a înscris la ediţia din acest an a US Open, unde este cap de serie numărul 21, însă prezenţa româncei la ultimul turneu de Grand Slam al anului este incertă.
Bucureşteanca va decide dacă va juca abia marţi, înaintea partidei din primul tur cu cehoaica Marketa Vondrousova (103 WTA), după ce va fi supusă unui nou control medical.
"Mihaela se simte mai bine, dar decizia finală o va lua marţi, în funcţie de starea fizică a gleznei", a declarat tatăl jucătoarei noastre, Mihai Buzărnescu, pentru ziare.com.
Mihaela Buzărnescu s-a accidentat la gleznă în timpul meciului cu Elina Svitolina, de la Montreal, şi e decisă să intre pe teren la US Open doar dacă va fi aptă 100 % din punct de vedere fizic.
Românca nu vrea să rişte o recidivă a accidentării care a ţinut-o pe tuşă în ultimele trei săptămâni. În cazul în care s-ar retrage din timpul turneului, Buzărnescu ar putea primi o amendă consistentă din partea organizatorilor.
De asta au avut parte Mischa Zverev, care a fost sancţionat cu 45.000 de dolari pentru că a abandonat la Australian Open, şi Peter Gojowczyk, care a fost amendat cu 25.000 de euro pentru retragerea din primul tur de la Roland Garros.
În cazul în care se va retrage înaintea meciului din turul 1, Mihaela Buzărnescu (21 WTA) va primi 27.000 de dolari (23.000 de euro), jumătate din suma acordată pentru prezenţa în turul 1 de la US Open.
Mihaela Buzărnescu a jucat o singură dată pe tabloul principal de la US Open, anul trecut, când a fost eliminată din primul tur de daneza Caroline Wozniacki, actualul loc 2 WTA.
Etichete: us open , mihaela buzărnescu , buzarnescu us open , buzarnescu accidentata , buzarnescu incerta us open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții