Video Irina Begu şi Sorana Cîrstea, eliminate în "sferturile" de la Budapesta
22.02.2019, 21:01SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Anastasia Potapova cu 6-4, 6-7, 7-5, vineri seara, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Budapesta, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.
Potapova (17 ani), aflată pe locul 87 în ierarhia mondială, a câştigat un meci foarte disputat, lung de două ore şi 50 de minute.
Rusoaica a reuşit 5 aşi şi un număr mare de lovituri direct câştigătoare, dar a comis şi 12 duble greşeli, în timp ce Cîrstea (28 ani, 108 WTA) a contabilizat 4 aşi şi 3 duble greşeli.
În primul set, Potapova s-a desprins repede la 2-0, apoi a păstrat avantajul şi a câştigat cu 6-4.
Cîrstea a avut 3-0, 4-1 şi 5-3 în actul secund, dar a pierdut trei game-uri la rând şi a fost condusă cu 6-5. Românca a dus setul în tiebreak, unde s-a impus cu 7-5.
În decisiv, rusoaica a început excelent şi a condus cu 3-0 şi 4-1, Cîrstea a egalat (4-4), apoi Potapova a tranşat meciul pe serviciul sportivei din Târgovişte.
Sorana Cîrstea va primi un cec de 6.175 dolari şi 60 de puncte WTA.
Sorana Cîrstea a fost şi ea eliminată din sferturile de finală de la Budapesta, ca şi Irina Begu. Sorana a fost învinsă în trei seturi, 4-6, 7-6, 5-7, de rusoaica Anastasia Potapova.
UPDATE 21:00 Cîrstea - Potapova 4-6, 7-6, 5-7. Anastasia Potapova s-a impus cu 7-5 în setul decisiv şi s-a calificat în semifinalele de la Budapesta.
UPDATE 20:38 Cîrstea - Potapova 4-6, 7-6, 4-4. Set echilibrat, cu câte un break de fiecare parte.
UPDATE 19:59 Cîrstea - Potapova 4-6, 7-6. Sorana Cîrstea a condus cu 5-3 în setul 2, rusoaica a revenit şi a servit pentru meci la 6-5, însă românca a dus setul în tie-break, unde s-a impus cu 7-5.
UPDATE 19:08 Cîrstea - Potapova 4-6, 3-0. Început excelent de set secund pentru româncă.
UPDATE 18:54 Cîrstea - Potapova 4-6. Anastasia Potapova şi-a menţinut break-ul avans şi a câştigat cu 6-4 primul set al partidei.
UPDATE 18:32 Cîrstea - Potapova 2-4. Sorana a egalat de la 0-2 la 2-2, însă rusoaica are din nou avantajul unui break.
UPDATE 18:08 A început partida Soranei Cîrstea contra Anastasiei Potapova.
Irina Begu a fost învinsă de cehoaica Marketa Vondrousova, cap de serie numărul 8, cu 5-7, 6-1, 6-3, în sferturile de finală ale turneului de la Budapesta, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.
Begu (28 de ani, 72 WTA) a cedat după două ore şi 11 minute în faţa tinerei de 19 ani, care se află pe locul 81 în clasamentul mondial.
Irina Begu şi Vondrousova au mers cap la cap în primul set, dar în cele din urmă românca s-a impus cu 7-5. Vondrousova a dominat următoarele două seturi, câştigate clar, cu 6-1 şi 6-3, Begu nereuşind să îşi creeze nicio minge de break în acestea.
Begu va primi un cec de 6.175 dolari şi 60 de puncte WTA pentru evoluţia sa de la simplu.
Irina Begu va juca vineri şi în semifinale la dublu, alături de kazaha Galina Voskoboeva, favoritele numărul 2 urmând să înfrunte perechea cap de serie numărul 3, Fanny Sollar (Ungaria)/Heather Watson (Marea Britanie).
STATISTICA PARTIDEI IRINEI BEGU
UPDATE 17:53 Begu - Vondrousova 7-5, 1-6, 3-6. Drumul Irinei Begu la Budapesta s-a încheiat în sferturile de finală.
UPDATE 17:36 Begu - Vondrousova 7-5, 1-6, 1-4. Cehoaica are break avans şi în setul decisiv, realizat la scorul de 1-0.
UPDATE 17:15 Begu - Vondrousova 7-5, 1-6. Set excelent al jucătoarei din Cehia. Vom avea parte de set decisiv în al doilea sfert de finală de la Budapesta.
UPDATE 16:58 Begu - Vondrousova 7-5, 0-4. Set modest al Irinei Begu, care şi-a pierdut deja de două ori serviciul.
UPDATE 16:41 Begu - Vondrousova 7-5. Irina Begu a câştigat primul set după ce a realizat break-ul la a treia şansă de care a beneficiat.
UPDATE 16:05 Begu - Vondrousova 3-2. Niciun break până acum. Irina a salvat şi două mingi de break în game-ul al treilea.
UPDATE 15:40 A început partida Irinei Begu cu Marketa Vondrousova.
După terminarea meciului va urma partida Soranei Cîrstea, care în meciul precedent a trecut de Aleksandra Krunic cu 6-3, 6-3. Târgovișteanca,
Irina și Sorana se află pe aceeași parte de tablou, astfel că cele doua românce vor urma să se dueleze în semifinale, dacă vor câștiga meciurile de azi.
În celelalte două sferturi de finală avem partidele Alison van Uytvanck - Kateryna Kozlova și Pauline Parmentier - Ekaterina Alexandrova (Digi Sport 2).
Etichete: sorana cirstea , irina begu , budapesta , wta budapesta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții