Bătaie ca-n filme între jucătoarele de tenis din România, după un meci pierdut: ”Am rămas fără prosop, pe etajul băieților!”
articol scris de Digi Sport20.08.2020, 22:18
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Andreea Prisăcariu (20 de ani), jucătoare care ocupă poziția 678 în WTA și recent a vorbit în termeni critici despre Bianca Andreescu, a povestit un episod violent care a avut loc la echipa națională de tenis a României.
Bătaie ca-n filme între jucătoarele de tenis ale României: ”M-am dus să fac un duș. Se împingeau și țipau una la alta”
Galerie Foto
La un Campionat Mondial destinat junioarelor, desfășurat în Cehia, România a pierdut în fața Columbiei, rezultat care a declanșat un veritabil scandal între jucătoarele noastre.
”Ne-am bătut noi între noi. Jucam împotriva Columbiei, era 1-1 și urma meciul decisiv de dublu. Eu îmi pierdusem meciul de simplu. În maxi tie-break, aveam emoții. Eram supărată și m-am dus în cameră să fac un duș. România a pierdut.
Eram în prosop și am auzit că se bătea la ușă, apoi că se țipa pe hol. Țipau una la alta. Se împingeau cu mâinile, una spunea: 'Din vina ta am pierdut, ți-ai bătut joc de noi'. Cealaltă: 'Nu, e vina ta!'. Eu am vrut să le despart. Am ieșit, dar s-a închis ușa și am rămas afară. Ușa era pe bază de cartelă”, a rememorat fosta campioană națională la junioare.
Andreea Prisăcariu: ”Am rămas fără prosop, pe etajul băieților!”
Andreea Prisăcariu și-a pierdut prosopul care o acoperea, în tentativa ei de le despărți pe celelalte fete.
”Am rămas fără el. Eram pe etajul băieților, m-am dus la plante să mă acopăr cu ele. A ieșit toată lumea să ne despartă. Mi-am luat una în arcadă, eu am zgâriat-o pe una dintre colege cu 'ghearele' pe care le aveam. Altă colegă avea buza spartă”, a povestit jucătoarea româncă, potrivit GSP.ro.
Incidentul a ajuns la urechile organizatorilor, care au fost la un pas să le descalifice pe jucătoarele noastre. Au scăpat, până la urmă, dar au fost trimise la psiholog.
”Apoi am avut psiholog în fiecare zi. Ne-a scris pe foaie că avem probleme temperamentale. Venea psihologul la noi, ne întreba dacă suntem calme”, a mai zis Andreea Prisăcariu.
Etichete: bataie fete , andreea prisacariu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții