Ashleigh Barty, Serena Williams și Karolina Pliskova, calificate în turul 3 la US Open! Toate rezultatele sunt aici
31.08.2019, 09:58Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Australianca Ashleigh Barty (locul 2 WTA) şi cehoaica Karolina Pliskova (locul 3 WTA) se luptă pentru poziția de lider mondial la US Open, ultimul de Grand Slam din acest an. Ambele jucătoare s-au calificat în optimile de finală ale competiţiei care se desfăşoară la arenele Flushing Meadows din New York.
Vineri, în turul 3, Barty a trecut cu 7-5, 6-3 de grecoaica Maria Sakkari (locul 30 WTA), urmând să o întâlnească în optimi pe chinezoaica Qiang Wang (locul 18 WTA), care a învins-o pe franţuzoaica Fiona Ferro (locul 74 WTA), cu 7-6 (7/1), 6-3.
Barty, laureată anul acesta la Roland Garros, a atins faza optimilor la US Open si anul trecut, de altfel, cel mai bun rezultat al său la acest turneu.
La rândul ei, Karolina Pliskova, finalistă în 2016, a învins-o cu 6-1, 4-6, 6-4 de tunisianca Ons Jabeur (locul 62 WTA) si o va întâlni în runda următoare pe britanica Johanna Konta (locul 16 WTA), care a eliminat-o pe chinezoaica Shuai Zhang (locul 33 WTA).
Tot în optimile de finală s-a calificat si americanca Serena Williams, aflată în căutarea celui de-al 24-lea titlu de Grand Slam pentru a egala recordul lui Margaret Court, după ce s-a impus cu 6-3, 6-2 în faţa cehoaicei Karolina Muchova (locul 44 WTA).
În turul următor, Serena Williams o va întâlni pe croata Petra Martic (locul 22 WTA), învingătoare cu 6-4, 6-3 în faţa letonei Anastasija Sevastova (locul 12 WTA).
Raluca Olaru, calificată în turul 2 la dublu feminin de la US Open
Perechea formată din jucătoarea din România , Raluca Olaru şi chinezoaica Zhaoxuan Yang s-a calificat, vineri, la New York, în runda a doua a turneului US Open, în urma victoriei cu 6-2, 3-6, 6-3 în faţa americancelor Alison Riske/Jennifer Brady.
Olaru şi partenera sa au obţinut victoria după o oră şi 44 de minute, deşi au avut nu mai puţin de 8 duble greşeli.
În turul următor, perechea româno-chineză va juca împotriva cuplului Liudmila Kicenok (Ucraina)/Jelena Ostapenko (Letonia), cap de serie numărul 14.
Monica Niculescu şi rusoaica Margarita Gasparian au fost învinse de Victoria Azarenka (Belarus) şi Ashleigh Barty (Australia), favoritele numărul opt, cu 4-6, 6-1, 6-1, după o oră şi 45 de minute.
Olaru şi Yang şi-au asigurat un cec de 30.000 de dolari şi 130 de puncte WTA la dublu, iar Niculescu şi Gasparian vor primi un cec de 17.000 de dolari şi 10 puncte WTA la dublu.
Rezultate complete din turul 3 de la US Open de la simplu feminin:
- Elina Svitolina (Ucraina/N.5) - Daiana Iastremska (Ucraina/N.32) 6-2, 6-0
- Madison Keys (SUA/N.10) - Sofia Kenin (SUA/N.20) 6-3, 7-5
- Johanna Konta (Marea Britanie/N.16) - Shuai Zhang (China/N.33) 6-2, 6-3
- Karolina Pliskova (Cehia/N.3) - Ons Jabeur (Tunisia) 6-1, 4-6, 6-4
- Serena Williams (SUA/N.8) - Karolina Muchova (Cehia) 6-3, 6-2
- Petra Martic (Croaţia/N.22) - Anastasija Sevastova (Letonia/N.12) 6-4, 6-3
- Qiang Wang (China/N.18) - Fiona Ferro (Franţa) 7-6 (7/1), 6-3
- Ashleigh Barty (Australia/N.2) - Maria Sakkari (Grecia/N.30) 7-5, 6-3.
Etichete: us open , karolina pliskova , raluca olaru , ashleigh barty
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții