Anunțul australienilor îi dă speranțe lui Novak Djokovic
articol scris de Digi Sport07.09.2022, 14:34
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Novak Djokovic (35 de ani, 6 ATP) nu a putut participa la ediția din acest an a turneului de la Australian Open, pentru că nu este vaccinat împotriva COVID-19.
Înainte de startul turneului, Nole a fost expulzat de australieni și a primit o interdicție de trei ani pentru obținerea vizei, dar australienii fac acum un anunț care îi dă speranțe sârbului.
Novak Djokovic ar putea participa la Australian Open 2023
Anunțul că Novak Djokovic s-ar putea afla pe tabloul principal de la Autralian Open 2023 a fost făcut de Craig Tiley, CEO-ul Tennis Australia. Interdicția sârbului ar putea fi ridicată mult mai devreme.
”Novak Djokovic e de așteptat să concureze la Australian Open în 2023”, a spus Craig Tiley.
”Interdicția durează pe o perioadă de trei ani, dar există posibilitatea ca ea să fie anulată, lucru care va fi luat în considerare la momentul respectiv”, a precizat Scott Morrison, fost prim-ministru al Australiei, în cadrul podcastului 2GB.
Ce a spus Simona Halep despre situația lui Novak Djokovic
Sportiva noastră a fost întrebată ce părere are despre subiectul Novak Djokovic și dacă ar fi trebuit ca liderul mondial să joace în acest an la Australian Open.
”Eu am fost tot timpul pro vaccin, pentru că m-am și vaccinat atunci când a trebuit, chiar de la început. Mereu am ascultat opinia specialiștilor, a doctorilor, și sunt în totalitate de acord cu ei. Cred că este vorba despre ceva global și nu pot eu, care nu mă pricep la așa ceva, să-mi dau cu părerea. Dar, a fost o situație dificilă pentru toată lumea", a declarat Simona Halep, pentru Eurosport, la începutul anului.
Etichete: novak djokovic , australian open , craig tiley , scott morrison , australian open 2023
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții