Foto Andy Murray a fost operat la Londra: "Acum am un șold metalic"
29.01.2019, 11:21SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Andy Murray, fostul număr unu mondial, a fost supus unei intervenţii chirurgicale la şold, într-o clinică din Londra, a anunţat marţi jucătorul, citat de agenţia Reuters.
"Acum am un şold metalic... Mă simt puţin rănit şi zdruncinat în acest moment, însă sper că acesta va fi sfârşitul durerilor mele la şold", a scris Murray într-o postare pe contul său de pe reţeaua Instagram, în care poate fi văzut pe patul de spital, după operaţie.
Galerie Foto
Triplu campion de Mare Şlem, Murray a efectuat o intervenţie chirurgicală la şold şi în urmă cu un an, iar de atunci nu a mai reuşit să îşi recapete forma.El a fost eliminat luna aceasta în primul tur al Openului Australiei, eşec în urma căruia scoţianul a anunţat că turneul de la Melbourne ar putea fi ultimul din cariera sa profesionistă.
AGERPRES
Etichete: andy murray , andy murray operatie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții