Ana Bogdan / Foto: Getty Images

Ana Bogdan, în lacrimi după momentul care rămâne în istoria tenisului. A povestit tot ce s-a întâmplat

articol scris de Digi Sport
08.07.2023, 08:16
  • Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1

  • Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3

Ana Bogdan (30 de ani, 57 WTA) a fost învinsă de Lesia Tsurenko (34 de ani, 60 WTA), scor 6-4, 3-6, 6-7 (18), în turul 3 la Wimbledon.

Ana Bogdan, în lacrimi: "Începusem să amețesc, începusem să simt presiune mare în urechi"

Galerie Foto

Confruntarea de la All England Club a fost de un dramatism total, iar tie-break-ul a intrat în istoria tenisului, cu cele 38 de puncte jucate.

În startul setului secund, Ana Bogdan a acuzat probleme medicale. A primit îngrijiri din partea medicilor și a revenit pe teren, dar jocul i-a fost afectat puternic.

La final, în lacrimi, sportiva noastră a dezvăluit că stările de rău au început încă din primul set.

"Stările mele au început de când conduceam în primul set cu 4-1, simțeam că ceva e în neregulă cu mine pentru că nu prea puteam focusa mingea, simțeam că parcă nu mă pot coordona și a început să-mi fie din ce în ce mai rău, dar cumva m-am luptat și am reușit să câștig primul set. Dar nu-mi era bine. Începusem să amețesc, începusem să simt presiune mare în urechi, ca și cum aveam urechile înfrundate, începusem să văd punctulețe albe, am zis că e mai bine să chem doctorul pentru că era clar că ceva nu era în regulă cu mine.

Apoi a început să-mi fie rău. Simțeam că îmi vine să vomit și am cerut o pastilă de la doctor pentru acest lucru. Nu pot să spun că a fost o diferență uriașă după ce am luat acea pastilă, stările mele erau aceleași și încercam din răsputeri să mă liniștesc, să reușesc să trec de acele stări, să mă lupt cu ele și să reușesc să le înving. În primul rând, pentru mine, a fost o luptă cu acele stări și apoi a fost lupta de pe teren. La un moment dat am trecut de orice limită, consider că mi-am întrecut multe limite astăzi și e dureros că am pierdut, dar faptul că am rezistat acolo pe teren, că mi-am zis că trebuie să lupt și să fiu acolo pentru că făceam ceea ce îmi place, cred că asta spune totul.

Poate fi oboseală fizică, și oboseală mentală pentru că nivelul la care trebuie să fii aici, energetic și mental, e unul foarte înalt, dar cred că a fost și căldura de astăzi, cred că au fost adunate de fapt. Cum să zic, e un moment pe care n-o să-l uit vreodată...E destul de dureros acum, dar poate că peste câteva zile o să-l privesc cu alți ochi și cred că îmi va da putere pe viitor și îmi arată că totuși am fost puternică și mi-am depășit multe limite.

Cred că uneori erau momente în care simțeam clar că nu mai pot, că poate ar fi mai bine să mă opresc pentru că îmi era foarte, foarte rău și mă tot uitam la antrenor și îi spuneam lucrurile astea și încerca să mă liniștească pentru a putea continua. Deci, nu știu, astăzi mi-am depășit multe limite. Da, putem spune că astăzi m-am învins pe mine", a declarat Ana Bogdan, pentru Eurosport.

Galerie Foto

Ana Bogdan și Lesia Tsurenko, meci cu dramatism total

Ana Bogdan a început perfect meciul și a câștigat patru dintre primele cinci game-uri. De la 4-1, ceva s-a ”rupt” în jocul româncei și Lesia Tsurenko a reușit să egaleze.

Ana Bogdan a avut, totuși, puterea să revină și a făcut break la 5-4, pe care l-a confirmat pentru câștigarea primului act.

În startul setului secund, Ana Bogdan a acuzat probleme medicale. A primit îngrijiri din partea medicilor și a revenit pe teren, dar jocul i-a fost afectat puternic, astfel că a pierdut patru game-uri la rând.

La 0-4, Ana Bogdan a dat semne de revenire și a reușit să se apropie la 4-3, însă și-a pierdut serviciul în game-ul următor. Lesia Tsurenko și-a făcut apoi serviciul și a trimis meciul în decisiv, după 6-3 în actul secund.

Și setul trei a fost început mai bine de jucătoarea din Ucraina, care a luat primele două game-uri. Ana Bogdan a revenit rapid și a egalat, însă apoi și-a pierdut serviciul. Au urmat încă trei break-uri, două pentru Lesia Tsurenko, cea care a servit la 6-5 pentru câștigarea meciului.

Ana Bogdan a rezistat, însă, eroic pe serviciul advers, a salvat o minge de meci și a trimis decisivul în tiebreak.

Tiebreak-ul a început dezastruos pentru Ana Bogdan, care a fost condusă cu 5-1! De acolo a urmat o revenire spectaculoasă și românca a egalat la 5.  

De la 5-5 în tiebreak, s-a mers ”cap la cap”, iar Lesia Tsurenko a avut primele mingi de meci, la 9-8, 10-9 și 11-10. Ana Bogdan a reușit de fiecare dată să le salveze și a fost ea la un punct de victorie, la 12-11, însă nu a profitat.

Echilibrul a continuat în tiebreak, Ana Bogdan a mai avut alte patru mingi de meci, însă în cele din urmă a cedat, 18-20.

Etichete: wimbledon , lesia tsurenko , ana bogdan


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Președintele Joe Biden permite Ucrainei să folosească rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi în interiorul Rusiei

Președintele Biden a autorizat utilizarea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acțiune furnizate de SUA pentru lovituri în interiorul Rusiei, au declarat oficiali americani, citați de The New York Times. Armele vor fi probabil folosite inițial împotriva trupelor ruse și nord-coreene în apărarea forțelor ucrainene din regiunea Kursk din vestul Rusiei, au declarat oficialii.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Danezii au descris într-un singur cuvânt meciul de pe Arena Națională, în care kosovarii au sfidat pe toată lumea

Președintele Federației din Kosovo a rostit opt cuvinte, după abandonarea meciului de pe Arena Națională

Exclusiv Verdictul UEFA, fără emoții pentru Federație!

Președintele TAS din Kosovo a spus totul cu un singur cuvânt, după abandonarea meciului de la București

Fără precedent! Kosovo a luat o decizie cum nu s-a mai văzut, după ce a abandonat meciul cu România

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv FRF a trimis o cerere la UEFA și a primit rapid răspunsul: ”NU”

Ce lovitură: au bătut palma și Pep Guardiola urmează să semneze!

Kosovarii au anunțat că au făcut primul pas în ”războiul” cu România!

Foto Protest nemaivăzut, în Liga Națiunilor

Citeşte şi

Video România, eliminată de la BJK Cup! Japonia a ajuns în sferturile de finală

”Unde suntem aici, la Malaga sau la București?” Vorbe impresionante rostite de Ana Bogdan

PEROZApariție cel puțin îndrăzneață la o gală de top. O artistă a apărut "îmbrăcată" doar într-o folie transparentă din plastic

FILM NOWSelena Gomez, superbă într-o rochie neagră la premiera filmului „Emilia Perez”. A atras toate privirile pe covorul roșu

Aceasta va fi decizia UEFA după România - Kosovo. Cine va câștiga cu 3-0 la ”masa verde” și ce pedepse se vor primi citeşte ştirea pe Prosport.ro

Jucătorul naționalei, care este la mare căutare în Europa, a declarat: „E foarte valoros.” Trei cluburi gigantice vor să pună mâna pe semnătura lui citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Delia, reacție acidă după ce Andreea Bănică a fost criticată pentru aparițiile provocatoare: „Mi se stânge carnea pe mine!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, reacție acidă după ce Andreea Bănică a fost criticată pentru aparițiile provocatoare: „Mi se stânge carnea pe mine!”

Digi Animal World

Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e cadou de ziua mea”