Video Ana Bogdan, campioană la WTA Iași Open pentru al doilea an la rând, după 6-2, 6-3 cu Irina Begu, în finală
articol scris de Digi Sport23.07.2023, 15:46
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Irina Begu (32 de ani, 31 WTA) și Ana Bogdan (30 de ani, 49 WTA) s-au întâlnit, duminică, în finala turneului de la Iași. Ana Bogda s-a impus în două seturi, scor 6-2, 6-3.
Cele două jucătoare, Irina Begu, favorita numărul unu, și Ana Bogdan, a doua favorită înaintea turneului, au respectat calculele hârtiei și au luptat pentru trofeul de la Iași, pe care Ana Bogdan l-a câștigat și anul trecut.
Ana Bogdan, campioană pentru al doilea an la rând la WTA Iași Open, după 6-2, 6-3 cu Irina Begu
Ana Bogdan s-a impus în finala turneului de la Iași la capătul unui meci care a durat o oră și 23 de minute.
Dacă în primul set al finalei s-a aflat mereu la conducere, în actul secund, Irina Begu conducea cu 2-1.
Însă Ana Bogdan a revenit din nou în meci și s-a impus, în cele din urmă și în al doilea set, după ce a profitat de erorile Irinei Begu.
Irina Begu - Ana Bogdan 2-6, 3-6, în finala de la Iași Open
FINAL DE MECI
UPDATE: Irina Begu - Ana Bogdan 2-6, 3-6. Ana Bogdan profită de eroarea Irinei Begu, care trimite în afara terenul și câștigă finala de la Iași.
UPDATE: Irina Begu - Ana Bogdan 2-6, 3-4. Ana Bogdan revine și preia conducerea setului secund.
UPDATE: Irina Begu - Ana Bogdan 2-6, 2-1. Begu începe mai bine setul secund și își câștigă propriul serviciu.
UPDATE: Irina Begu - Ana Bogdan 2-6, 0-0. Începe al doilea set al finalei de la Iași.
UPDATE: Irina Begu - Ana Bogdan 2-6. Mult mai hotărâtă pe teren, Ana Bogdan se impune în primul act al finalei de la Iași.
UPDATE: Irina Begu - Ana Bogdan 2-5. Irina Begu reușește al doilea break al meciului, însă Ana Bogdan servește pentru adjudecarea primului set.
UPDATE: Irina Begu - Ana Bogdan 1-2. Numărul 49 WTA câștigă două game-uri pe serviciul adversarei și se află în avantaj în primul set.
UPDATE: Irina Begu - Ana Bogdan 0-0. Începe meciul din finala WTA Iași Open.
Irina Begu și-a început parcursul la Iași Open cu o victorie în două seturi la Chloe Paquet, 7-6 (4), 6-1. A urmat o altă victorie în minimum de seturi, 6-3, 6-1 cu Reka-Luca Jani.
În sferturi, Irina Begu a întâlnit-o pe Jil Teichmann, pe care a învins-o 1-6, 6-4, 6-0, în timp ce calificarea în finală a fost obținută după un 5-7, 6-4, 6-3 cu Tamara Zidansek.
Ana Bogdan, în schimb, a trecut de Barbora Palicova, 2-6, 7-5, 6-1, Conny Perrin, 6-4, 3-6, 6-1, Simona Waltert, 6-0, 6-4, și Raluca Georgiana Șerban, 6-3, 4-6, 6-3.
Al doilea meci direct
Finala de la Iași va consemna abia a doua întâlnire directă dintre Ana Bogdan și Irina Begu.
Prima a avut loc în sferturile ediției din 2022 a turneului de la Parma și a fost câștigată de Ana Bogdan, scor 6-2, 7-6 (6).
Etichete: irina begu , ana bogdan , finala iasi open , wta iasi open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții