Ana Bogdan, calificată în optimile de finală ale turneului WTA de la Praga
11.08.2020, 21:52Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Praga, dotat cu premii totale de 202.250 dolari, după ce a învins-o clar pe australianca Storm Sanders cu 6-1, 6-1.
Ana Bogdan (27 ani, 92 WTA) a avut nevoie de o oră şi 16 minute pentru a trece de Sanders (26 ani, 275 WTA), ajunsă pe tabloul principal din postura de ''lucky loser''.
Românca a controlat meciul de la un cap la altul şi a cedat doar câte un ghem în fiecare set, pierzându-şi serviciul o singură dată.
- Turneul de la Praga poate fi urmărit pe canalele Digi Sport
Ana Bogdan, calificată în optimile de finală ale turneului WTA de la Praga
Bogdan şi-a asigurat un cec de 3.150 de dolari şi 30 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe ucraineanca Lesia Ţurenko (31 ani, 139 WTA), care a câştigat surprinzător, cu 6-2, 6-4, în faţa rusoaicei Ekaterina Alexandrova (25 ani, 27 WTA).
Singurul duel dintre Ana Bogdan şi Lesia Ţurenko a avut loc în 2011, când ucraineanca s-a impus la un turneu ITF la Istanbul cu 6-1, 6-0 în primul tur.
Tot marţi, Simona Halep şi Irina Begu s-au calificat în optimi la Praga. Halep, principala favorită, a trecut de slovena Polona Hercog cu 6-1, 1-6, 7-6 (7-3), iar Begu a dispus de letona Anastasija Sevastova cu 6-2, 6-2.
Patricia Ţig a fost învinsă de Barbora Krejcikova (Cehia), cu 6-4, 6-3, iar Gabriela Ruse a fost întrecută de poloneza Magdalena Frech cu 7-6 (8), 6-3.
Agerpres.
Etichete: wta , praga , ana bogdan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții