Ana Bogdan s-a calificat în turul secund la Roland Garros

Ana Bogdan a trecut în premieră de primul tur la Roland Garros

29.05.2018, 21:51
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Ana Bogdan s-a calificat, în premieră, în turul 2 de la Roland Garros, după ce a trecut de cehoaica Marketa Vondrousova, scor 6-3, 1-6, 6-4.

Bogdan (25 de ani, 66 WTA), la a doua sa prezenţă pe tabloul principal la Open-ul Franţei, s-a impus dramatic, după o oră şi 53 de minute, în faţa unei tinere de 18 ani, care ocupă locul 94 în clasamentul mondial.

Românca a făcut diferenţa în primul set printr-un break reuşit la scorul de 3-2, câştigând cu 6-3. Ana Bogdan a scăzut nivelul în actul secund, în care a cucerit un singur game, pierzând apoi cinci la rând.

În decisiv, Ana Bogdan a reuşit un break la scorul de 2-1, iar apoi s-a desprins la 4-1, dar jocul său s-a rupt şi Vondrousova a putut astfel să revină şi să restabilească egalitatea, 4-4. Ana Bogdan a salvat patru mingi de break la 4-4, iar apoi a încheiat conturile pe serviciul cehoaicei.

Ana Bogdan a avut 2 aşi, a comis 6 duble greşeli, a transformat toate cele trei mingi de break avute (a salvat 9/12), a adunat 32 de winners şi a comis 24 de erori neforţate. Vondrousova a reuşit un as, a avut 6 duble greşeli, 32 de mingi câştigătoare şi 24 de erori neprovocate, ca şi românca.

Bogdan şi-a asigurat un cec de 79.000 de euro şi 70 de puncte WTA, urmând să o înfrunte în turul secund pe fostul lider mondial, germanca Angelique Kerber (30 ani, 12 WTA), victorioasă cu 6-2, 6-3 în faţa compatrioatei Mona Barthel.

Ana Bogdan este a patra româncă ajunsă în turul secund la Paris, după Mihaela Buzărnescu, Alexandra Dulgheru şi Irina Begu. Sorana Cîrstea a pierdut în primul tur, iar Simona Halep, principala favorită, va debuta miercuri la Roland Garros, contra lui Alison Riske.

Etichete: ana bogdan , romance roland garros , ana bogdan victorie , ana bogdan victorie roland garros , ana bogdan roland garros


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Nota primită de Radu Drăgușin, după nebunia cu NOUĂ goluri din Tottenham - Liverpool. Ce au scris englezii

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Reacția lui Ilie Dumitrescu după dansul lui Marius Șumudică de la finalul derby-ului Dinamo - Rapid. Nu s-a mai abținut

Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham - Liverpool 3-6

Zeljko Kopic a vorbit despre fotbalistul pe care Dinamo vrea să-l transfere: ”E un lider”

Video ”Inconfundabil”. Marius Șumudică a mers în fața galeriei Rapidului și s-a dezlănțuit, după derby-ul cu Dinamo

Citeşte şi

De ziua ei, Ana Bogdan a plecat la peste 6.000 de kilometri de București! Cu cine sărbătorește în ”paradis”: ”Recunoscătoare”

Video&Foto Halep - Siniakova 6-1, 2-6, 6-0. Start excelent de an pentru numărul 1 WTA

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a umplut de rușine! Radu Drăgușin, desființat de englezi citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”