Ana Bogdan a rupt tăcerea după o lună și a anunțat ce decizie a luat
articol scris de Digi Sport14.05.2023, 18:45
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ana Bogdan (30 de ani, 59 WTA) a reacționat pe rețelele sociale, după ce a fost eliminată de la turneul de la Roma, în turul doi al competiției.
În turul doi al turneului de la Roma, Ana Bogdan a cedat în fața Carolinei Garcia (29 de ani, 4 WTA), scor 4-6, 6-3, 5-7
Galerie Foto
Decizia luată de Ana Bogdan, după participarea la turneul de la Roma
În urmă cu o lună, Ana Bogdan anunța că va lua o pauză de la rețele sociale și se va concentra pe cariera profesională. După eliminarea de la Roma, sportiva a rupt tăcerea și a anunțat care este obiectivul său până la următoarea participare în cadrul competiției din capitala Italiei.
”Mi-a plăcut fiecare secundă în care am jucat în acest turneu.
A fost greu să înghit înfrângerea, mai ales când victoria a fost atât de aproape, dar voi păstra cu mine pentru totdeauna toate momentele frumoase ale ultimului meci pe care l-am jucat.
Poate că uneori simpla bucurie a competiției este mai importantă decât rezultatul în sine.
Merg înainte spre ceea ce urmează, cu încredere în mine, în familia mea și în echipa mea, cu credință în Dumnezeu și iubirea și lumina puternică pe care el mi-a arătat-o întotdeauna și cu bucurie pentru ceea ce fac pe teren!
Cu siguranță vreau să ne revedem anul viitor la acest turneu, Roma! Între timp îmi voi îmbunătăți limba italiană datorită lui Simone Tempestini (n.r. partenerul său)”, a scris Ana Bogdan, pe Instagram.
Anunțul făcut de Ana Bogdan în luna aprilie
”Aș dori să spun că voi lua o pauză de pe rețelele sociale și îmi voi concentra toată energia și timpul pe carieră și viața personală, pe schimbare, evoluție, vindecare, pe a munci mai mult și mai bine, pe a găsi calea prin care să realizez tot ceea ce îmi doresc, cu dragoste și recunoștință pentru ceea ce am trăit până acum și, de asemenea, pentru ceea ce este și ce va fi! Vă mulțumim tuturor pentru sprijin, cuvinte și energie! Pe curând”, a scris Ana Bogdan, pe Instagram, la jumătatea lunii trecute.
Etichete: wta roma , ana bogdan , simone tempestini , ana bogdan roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții