Americanii, ”vrăjiți” după calificarea Soranei Cîrstea în ”sferturi” la US Open: ”Un rând de aplauze sau două sau 53!”
articol scris de Digi Sport04.09.2023, 00:32
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sorana Cîrstea (33 de ani, 30 WTA) nu i-a dat nicio șansă Belindei Bencic (26 de ani, 13 WTA) în optimile de finală ale US Open. Românca s-a impus cu scorul de 6-3, 6-3 și s-a calificat în sferturile de finală ale competiției.
Sorana Cîrstea o va întâlni pe Karolina Muchova, care a trecut în trei seturi de chinezoaica Xinyu Wang (53 WTA), scor 6-3, 5-7, 6-1.
”Dați-i Soranei Cîrstea un rând de aplauze sau două sau 53!”
Galerie Foto
Americanii au fost impresionați de prestația Soranei Cîrstea și au avut cuvinte de laudă la adresa jucătoarei din România.
”Sorana Cîrstea ajunge pentru a doua oară în sferturile de finală ale unui Grand Slam, la 53 de turnee după ce l-a disputat pe primul”, au titrat cei de la tennis.com.
”Jucătoarea de 33 de ani a învins-o pe Belinda Bencic, scor 6-3, 6-3, și o va înfrunta pe Karolina Muchova. Dați-i Soranei Cîrstea un rând de aplauze sau două sau 53.
La 19 ani, pe când era o tânără talentată, Cîrstea a ajuns în prima sa semifinală de Grand Slam, la ediția din 2009 de la Roland Garros. Duminică, la US Open, jucătoarea acum în vârstă de 33 de ani a ajuns în al doilea sfert de finală, în a 53-a apariție într-un astfel de turneu de când a ajuns pentru prima dată într-un sfert de finală”, au scris americanii.
Cum a descris WTA rezultatul Soranei Cîrstea
Victoria Soranei Cîrstea a fost aplaudată inclusiv de oficialii de la WTA, care au postat rapid un mesaj pe contul oficial. Aceștia au evidențiat performanța sportivei din România.
"Performanță impresionantă! Sorana Cîrstea ajunge în sferturile de finală ale unui Grand Slam, pentru prima dată din 2009, după cu victoria contra Belindei Bencic!", a notat WTA.
Etichete: sorana cirstea , us open , belinda bencic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții