Ambasadorul Franței în România a reacţionat, după caricatura revistei Charlie Hebdo
15.06.2018, 10:16SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Victoria Simonei Halep de la Roland Garros a fost ironizată de publicaţia franceză de satiră Charlie Hebdo, care a publicat sub titlul "O româncă câştigă Roland Garros-ul" o caricatură reprezentând o persoană care ridică trofeul deasupra capului şi spune "Fier vechi, fier vechi". Ambasadorul Franței în România, Michèle Ramis, spune că aceasta nu reprezinta în niciun fel sentimentul opiniei publice franceze.
"Victoria istorică a Simonei Halep la turneul de la Roland Garros reprezintă un imens motiv de mândrie pentru Ambasada Franţei care vede în ea un simbol frumos şi puternic, cu numai câteva luni înainte de deschiderea Sezonului România-Franţa. Acest Sezon ne va permite să reînnoim şi să consolidăm legăturile dintre România şi Franţa în toate domeniile, inclusiv în cel sportiv.
Orice s-ar putea gândi despre acest desen, trebuie să amintesc că libertatea de exprimare şi libertatea presei sunt principii fundamentale ale Republicii Franceze. Această publicaţie nu îl angajează decât pe propriul său autor şi nu reprezintă în niciun fel sentimentul opiniei publice franceze", se arată în declaraţia ambasadorului Franţei, conform news.ro.
Charlie Hebdo este o celebră revistă de satiră, care apare săptămânal. Jurnaliştii publicaţiei sunt foarte cunoscuţi pentru umorul controversat şi pentru faptul că nu menajează pe nimeni şi că nu evită să-şi exprime şi poziţiile anti-religioase.
După Roland Garros, pentru Simona Halep urmează turneele pe iarbă. Liderul WTA va participa la întrecerea de la Eastbourne, ÎN DIRECT la Digi Sport (24-30 iunie).
CITEȘTE ȘI
Etichete: simona halep , charlie hebdo , ambasada frantei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții