"Am văzut cu ochii mei ce s-a întâmplat" / "Înfricoşător". Protestul din Paris a speriat lumea tenisului
02.12.2018, 09:24SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Paris a fost scena unui adevărat teatru de război în ultimele zile, iar violențele de pe străzi nu au rămas indiferente nici în lumea tenisului. Grecul Stefanos Tsitsipas a văzut cu ochii lui cee ce s-a întâmplat și a distribuit o postare pe rețelele de socializare.
"Revoluția franceză e mai aproape decât credeți. Am văzut cu ochii mei în această dupăamiază. Am văzut frustrare și nervi în ochii oamenilor", a postat Tsitsipas, în timp ce Alize Cornet i-a răspuns.
Alize Cornet a reacționat pe rețelele de socializare, la postarea lui Tsitsipas, după ce a văzut ce se petrece.
"Foarte adevărat.... Înfricoșător!", a fost postarea jucătoarei de pe locul 47 în ierarhia WTA.
Very true... Scary ? https://t.co/3DM1VaGHg3
— Alize Cornet (@alizecornet) 1 decembrie 2018
Ciocnirile au avut loc chiar pe Champs Elisee, între forțele de ordine și peste 5.000 de protestatari, pe marginea celui de-al treilea protest naţional al „vestelor galbene”, francezi modeşti care se revoltă împotriva politicii fiscale şi sociale a guvernului, în special faţă de creşterea preţurilor la carburanţi.
Pe trăzi au zburat bucăți de burduri și bariere rupte, iar o mulțime de mașini au fost incendiate. Protestatari cu cagule şi mascaţi s-au adunat sub Arcul de Triumf şi au cântat imnul Franței lângă flacăra Soldatului Necunoscut. Pe monument au fost pictate cuvintele „vestele galbene vor triumfa”. Potrivit presei britanice, un protestatat a reușit să fure o armă dintr-o mașină de polițiue. Au fost peste 120 de arestări.
Pe lângă protestele din Paris, au mai avut loc altele în mai multe orașe din Franța. Guvernul francez a aprobat o majorare a taxelor pentru carburanţi de 7,6 eurocenţi pe litru pentru motorină şi de 3,9 eurocenţi pentru benzină, pentru a reduce utilizarea autovehiculelor poluante şi a promova energia curată.
Etichete: alize cornet , proteste franta , proteste paris , violente paris
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții