"Am și eu ceva arme!" Pliskova știe cum să câștige iar veritabilul derby cu Serena Williams de la US Open
03.09.2018, 10:26SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Meciul dintre Serena Williams și Karolina Pliskova este capul de afiș din sferturile de la US Open 2018. Jucătoarea din Cehia este foarte încrezătoare că poate da lovitura în fața fostului lider mondial.
De altfel, Serena a fost eliminată chiar de Pliskova, la ultima sa participare la US Open. În 2016, cehoaica se impunea în două seturi, scor 6-4, 7-6(5) în fața celei mai mici dintre surorile Williams. La meciurile directe, scorul este 1-1 între cele două jucătoare. Serena a câștigat, în 2014, prima întâlnire (7-6, 6-2 la Stanford).
"Acum e ușor", a glumit Pliskova, ajunsă în faza sferturilor de finală la al 7-lea din ultimele sale 9 turnee de Grand Slam. "E vorba de experiență. Mă simt mult mai bine acum, chiar dacă presiunea persistă. Simt că gestionez mult mai bine situațiile dificile. Știu cum e să fiu într-o finală sau măcar în săptămâna a doua la un Grand Slam și asta mă face încrezătoare că o pot face din nou", a continuat jucătoarea din Cehia.
"În acel an mă simțeam extraordinar. Și acum mă simt extraordinar, dar atunci a fost o altă poveste. Eu eram o necunoscută, nimeni nu se aștepta ca eu să ajung atât de departe, dar am intrat pe teren doar pentru a câștiga. Știu că era cea mai bună în acel moment, dar eu voiam să câștig și de aceea am câștigat, pentru că am crezut că am o șansă", a mai spus Karolina Pliskova.
"Am jocul necesar pentru a o învinge. Știu că Serena are un joc solid, dar și eu am un joc solid. Servesc bine. Am și eu ceva arme, așa că întotdeauna am o șansă", a încheiat jucătoarea de pe locul 8 WTA.
Etichete: us open 2018 , karolina pliskova serena williams , pliskova williams us open , serena williams - karolina pliskova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții