Video Exclusiv ”Am început să plâng! Ce era să fac, să arunc cu mingile pe gard?” Buzărnescu, despre scandalul de la Phillip Island
articol scris de Digi Sport20.02.2021, 17:42
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
Mihaela Buzărnescu a povestit la emisiunea ”Așii Tenisului” detalii despre incidentul petrecut la turneul de la Phillip Island, unde a avut-o adversară pe Jil Teichmann, care nu a salutat-o la final, acuzând-o că ”s-a dat” accidentată.
Partida a fost una dramatică, elvețianca s-a impus după mai bine de două ore și jumătate de joc cu 6-7, 6-3, 6-3. La finalul confruntării, Teichmann nu a salutat-o pe Miki, ba chiar i-a aruncat reproșuri peste fileu.
”Eram șocată! Am zis: "Ce s-a întâmplat?" După care ea mi-a spus: "Sunt sătulă de jucătoare ca tine care cer intervenția fizioterapeutului în timpul game-ului." Adică nu mi-am luat pauză la 5-4 sau 6-3.
Aveam nevoie urgent de medic pentru că nu mai puteam să pun greutate pe piciorul drept. A fost groaznic. Ar fi trebuit să stau pur și simplu? Urmam la serviciu. Era să arunc cu mingile pe gard?”, a explicat jucătoarea de 32 de ani.
Mihaela Buzărnescu: ”Am început să plâng, mi se părea foarte frustrant”
După doi ani în care a trecut prin mai multe accidentări, Mihaela nu a mai putut suporta acuzele adversarei sale:
”Era supervizoarea aproape. Am chemat-o și i-am spus că nu mi se pare fair-play. Am început să plâng pentru că mi se părea foarte frustrant atâta timp cât eu știu ce am pățit la genunchi. Și ea să spună că nu o interesează, că toate avem probleme”, a mai spus Mihaela.
Următorul turneu jucat de Mihaela Buzărnescu va fi cel de la Lyon. Întrecerea din Franța începe pe 1 martie și va fi transmisă în direct la Digi Sport.
Vezi video cu declarațiile Mihaelei Buzărnescu:
Etichete: mihaela buzărnescu , jil teichman , mihaela buzarnescu incident
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții