“Am avut un atac de panică”. Revolta jucătoarei care s-a retras de la Indian Wells după o discuție cu șeful WTA
articol scris de Digi Sport14.03.2023, 10:51
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Lesya Tsurenko (33 de ani, locul 95 WTA) a stârnit un scandal la Indian Wells, turneu transmis în direct pe Digi Sport. Ucraineanca s-a retras înaintea meciului din turul trei, după o discuție cu șeful WTA, Steve Simon.
Lesya Tsurenko, în conflict cu șeful WTA! "Am fost complet șocată"
Lesya Tsurenko ar fi trebuit să o înfrunte pe bielorusa Aryna Sabalenka (2 WTA), pe 13 martie.
Jucătoarea de tenis a explicat că a abandonat din cauza unui “atac de panică”, provocat de reacția lui Steve Simon.
Galerie Foto
Lesya Tsurenko a susținut interdicția impusă jucătorilor ruși și bieloruși la Wimbledon, pe fondul războiului din Ucraina.
Ucraineanca a dezvăluit că șeful WTA, Steve Simon, nu este acord cu “pedepsirea” jucătorilor din Rusia și Belarus și susține că fiecare om are dreptul să aibă propria opinie.
În urma acestei discuții, Lesya Tsurenko a pus la îndoială poziția lui Steve Simon și a cerut o reacție din partea conducerii WTA.
"În urmă cu câteva zile, am avut o conversație cu CEO-ul WTA, Steve Simon, și am fost absolut șocată de ceea ce am auzit. Mi-a spus că el însuși nu susține războiul, dar dacă jucătorii din Rusia și Belarus îl susțin, atunci aceasta este doar părerea lor, este ok, iar opinia altor persoane nu ar trebui să mă deranjeze. În același timp, a menționat că, dacă i s-ar fi întâmplat acest lucru și ar fi fost în locul meu, s-ar fi simțit groaznic.
Și-a exprimat încrederea că rușii și bielorușii se vor întoarce la Jocurile Olimpice și a spus că se va întâmpla exact cum se întâmplă acum în tenis. De asemenea, a mai spus că fair-play-ul și principiile olimpice nu au fost încălcate, ci dimpotrivă.
Când l-am întrebat dacă a înțeles ce îmi spunea în timpul fazei active a agresiunii militare a Rusiei în țara mea, a spus că da și că aceasta a fost opinia sa. Am fost complet șocată de această conversație, iar în ultimul meci (n.r. - împotriva Donnei Vekic) a fost incredibil de dificil să joc. Când a fost timpul să intru pe teren, am avut un atac de panică și pur și simplu nu am putut să ies pe teren. Pur și simplu am cedat din punct de vedere mental.
Am cerut să organizăm o teleconferință cu consiliul de administrație al WTA pentru a ridica întrebarea cum poate o persoană precum Steve Simon să fie un lider în WTA și ce ar trebui să facem în această privință. Cum putem înțelege în continuare că organizația noastră ne protejează cumva drepturile? Pur și simplu nu înțeleg cum s-a întâmplat în această lume ca astfel de lucruri să trebuiască să fie explicate. Este foarte surprinzător și foarte dureros", a spus Lesya Tsurenko.
Reacția WTA după declarațiile făcute de Lesya Tsurenko
WTA a reacționat după declarațiile făcute de Lesya Tsurenko. Asociația care guvernează tenisul feminin profesionist a subliniat că nu susține nicio formă de discriminare.
“În primul rând, recunoaștem emoțiile pe care Lesia și toți sportivii noștri ucraineni le-au gestionat și continuă să le gestioneze în această perioadă foarte dificilă. Suntem martorii unui război oribil în curs de desfășurare, care continuă să aducă circumstanțe neprevăzute cu consecințe profunde care afectează lumea, precum și circuitul global WTA și membrii săi.
WTA a reflectat în mod constant sprijinul nostru deplin pentru Ucraina și condamnă cu fermitate acțiunile care au fost aduse de guvernul rus. Odată cu aceasta, rămâne un principiu fundamental al WTA, care este acela de a se asigura că sportivii individuali pot participa la evenimentele profesioniste de tenis pe baza meritelor și fără nicio formă de discriminare, fără a fi penalizați din cauza deciziilor luate de conducerea țării lor”, se arată într-un comunicat.
Etichete: wta , indian wells , tsurenko , steve simon , lesya tsurenko
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții