Alizet Cornet sare în apărarea Serenei Williams: "Este de 10.000 de ori mai rău decât ce mi s-a întâmplat mie pe teren"
30.08.2018, 12:10SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Alize Cornet a apreciat ca fiind ''din alte timpuri'' afirmaţiile preşedintelui Federaţiei franceze de tenis (FFT), Bernard Giudicelli, privind interzicerea la turneul de la Roland Garros a combinezului negru purtat anul acesta de americanca Serena Williams.
"Mai sunt încă oameni precum preşedintele Federaţiei mele, care trăiesc în alte timpuri şi pot face mereu astfel de comentarii. Eu consider că este extrem de şocant", a spus Cornet, miercuri într-o conferinţă de presă, după înfrângerea suferită în primul tur al probei feminine de dublu de la US Open.
"Ceea ce a spus Bernard Giudicelli despre combinezonul Serenei este de 10.000 de ori mai rău decât ce mi s-a întâmplat mie pe teren (marţi)", a adăugat franţuzoaica, ea însăşi sub lumina reflectoarelor după ce a primit un avertisment din partea arbitrului pentru că şi-a schimbat tricoul pe teren în cursul meciului cu suedeza Johanna Larsson, o decizie care a stârnit critici pe fond sexist la adresa oficialului.
Revenită pe teren după un time-out, Alize Cornet a realizat că își luase tricoul invers, astfel că l-a scos și schimbat rapid. Imediat după acest gest,jucătoarea a fost sancționată pentru comportament inadecvat.
Revenind la Serena Williams, aceasta nu va mai putea purta combinezonul său negru, denumit "Black Panther", la ediţia din 2019 a turneului de la Roland Garros, după cum au anunţat organizatorii competiţiei, care consideră că s-a mers "prea departe".
"Eu cred că am mers prea departe. Această ţinută nu va mai fi acceptată. Trebuie respectat jocul şi locul", a spus Bernard Giudicelli, preşedintele Federaţiei franceze de tenis într-un interviu acordat recent Tennis Magazine.
Cea mai mică dintre surorile Williams i-a surprins pe spectatori competiţiei de la Paris, unde a evoluat într-un combinezon integral de culoare neagră, inspirat din cel purtat de eroina filmului Catwoman. O ţinută special creată de sponsorul tehnic al americancei, pentru a se adapta corpului acesteia, afectat de o sarcină complicată.
Serena Williams, în vârstă de 36 ani, fostă numărul unu mondial, a câştigat de trei ori turneul de la Roland Garros, pe parcursul carierei sale (2002, 2013, 2015).
Revenită în competiţie în primăvara acestui an, după ce a adus pe lume o fetiţă în septembrie 2017, americanca s-a retras înaintea meciului cu rusoaica Maria Şarapova, din optimile de finală ale turneului parizian, câştigat de românca Simona Halep.
Agerpres
Etichete: serena williams , serena williams roland garros , alizet cornet , cornet aparare serena , serena williams catwomen , alizet cornet us open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții