Video Exclusiv Alexandra Dulgheru, 3 povești amuzante cu Serena Williams. ”Aceste gene ar trebui să fie pentru fete / Nu ai meci?”
articol scris de Digi Sport14.08.2022, 15:13
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Alexandra Dulgheru (33 de ani) a povestit, în cadrul emisiunii ”Așii Tenisului”, de la Digi Sport, trei întâmplări prin care a încercat să o descrie cât mai bine pe Serena Williams (40 de ani), fostul lider mondial.
- Serena Williams, prima victorie în circuit după mai bine de un an! Succes în două seturi la Toronto cu Nuria Parrizas-Diaz
Alexandra Dulgheru, 3 povești amuzante cu Serena Williams. ”Aceste gene ar trebui să fie pentru fete / Nu ai meci?”
Dulgheru a spus că de fapt surorile Williams sunt extrem de prietenoase și că succesul nu li s-a urcat deloc la cap. Serena Williams a anunțat că se va retrage din sportul alb după US Open 2022.
”Singurul meu regret este că nu am jucat contra ei. Surorile Williams sunt destul de simple și foarte ok în afara terenului, față de alte jucătoare care nu au nici 10% din rezultatele lor.
Mi-aduc aminte că prin 2014, la US Open cred, când am revenit după prima operație și am câștigat un 7-6 decisiv, greu, cu Lepchenko (n.r. - Varvara Lepchenko). A fost un meci foarte frumos. Dacă nu am trosnit cu reverul... (n.r. - râde).
Tot ce venea pe rever era winner sau aproape de winner. M-am dezlănțuit (n.r. - râde cu poftă).
Și, când am intrat în vestiar, am dat nas în nas cu Serena. Și mi-a zis, cu stilul ei, cum e ea, uneori, teatrală (n.r. gesticulează): ’Am văzut meciul tău la televizor. Cât de bine ai jucat. Iar reverul ăla? E unul dintre cele mai bune de pe circuit.
Incredibil, cât de bine lovești’, ”, a povestit Alexandra.
Apoi, tot ea a continuat: ”M-a întrebat ce am la picior. I-am spus de operație. După care, simpatică, a replicat: ’sunt sigură că ești perseverentă și ești luptătoare. Dacă eu am revenit după atâtea accidentări, poate oricine :)).”.
Alexandra Dulgheru, despre Serena Williams: ”Nepoțelul meu s-a speriat când a venit Serena spre el”
Dulgheru a mai avut apoi parte de două întâlniri directe cu Serena, dar tot în afara circuitului.
”Apoi, la Indian Wells și la Miami ne-am mai întâlnit. La Indian Wells. eu eram și cu nepoțelul meu, care este mulatru. La un moment dat, tot încercam să fac poze cu Federer, Nadal, Djokovic, Serena. Nepoțelul meu s-a simțit mult mai bine cu băieții.
S-a speriat, însă, când a venit Serena spre el. I-am zis: ’stai liniștită, el e foarte vorbăreț de fel, dar e timid‘. ’Vaai, cât de simpatic e, și ce gene are. Aceste gene ar trebui să fie pentru fete, nu pentru băieți’ (n.r. - Alexandra râde din nou)”.
Cele două jucătoare s-au mai întâlnit, apoi, și la Miami.
”Eu pierdusem, dar mă antrenam pentru următorul turneu. Pentru că nu aveam teren, trebuia să vin seara. Serena, în schimb, se afla în fazele superioare ale competiției. Și m-am trezit la un moment dat, vreo două seri la rând, doar eu cu ea în vestiar.
Și m-a întrebat despre familie, despre sora mea, despre cel mic, povești de viață. Am întrebat-o: ’auzi, Serena, dar tu nu ai meci, acum?’. La care ea mi-a răspuns: ’Ba da, dar, știi ce? Prea multă concentrare strică uneori”, a rememorat Alexandra Dulgheru la Digi Sport.
VIDEO cu Alexandra Dulgheru despre Serena Williams
Etichete: serena williams , alexandra dulgheru , serena williams wta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții