Aflat în carantină, arbitrul a suferit un atac de cord. Sursele oficiale nu au confirmat incidentul, dar au apărut poze
articol scris de Digi Sport21.01.2021, 12:14
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Arbitrul brazilian de scaun Carlos Bernardes a fost spitalizat la Melbourne, după ce a suferit un atac de cord în timp ce se afla în carantină înaintea turneului de tenis Australian Open, primul Grand Slam al anului.
România are cinci reprezentante pe tabloul principal de la Australian Open: Simona Halep (numărul 2 WTA), Patricia Ţig (56 WTA), Sorana Cîrstea (71 WTA), Irina Begu (78 WTA) şi Ana Bogdan (92 WTA). La turneu ar putea participa şi Mihaela Buzărnescu, una dintre cele şase lucky loser.
Fotografii cu Bernardes în timp ce era transferat într-o ambulanţă au apărut după incident, dar Tennis Australia şi ATP nu au răspuns la solicitarea Reuters de confirmare a ştirii.
Arbitrul Carlos Bernardes au suferit un atac de cord la Melbourne
Website-ul brazilian TennisNews a relatat că arbitrul este în afara pericolului şi că va fi externat sâmbătă din spital.
Bernardes este arbitru ATP din 1990, iar în 2006 şi 2008 a oficial la finalele masculine US Open, iar apoi la finala masculină de la Wimbledon 2011.
Peste 70 de jucători şi membri ai anturajelor lor sunt în carantină strictă pentru 14 zile şi nu se pot antrena, din cauză că în cursele charter cu care au ajuns la Melbourne s-au depistat cazuri pozitive de COVID-19.
Alţi jucători care au sosit cu alte zboruri au intrat de asemenea în carantină, dar pot părăsi camerele de hotel pentru a se antrena zilnic timp de cinci ore, anunţă Agerpres.
Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, a fost amânat anul acesta faţă de datele sale obişnuite şi va avea loc între 8 şi 21 februarie.
Etichete: australian open , carlos bernardes , atac de cord carlos bernardes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții