Adversara Soranei Cîrstea, declarație surprinzătoare înainte de meciul direct din optimile de la Dubai
articol scris de Digi Sport20.02.2024, 17:10
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Sorana Cîrstea (33 de ani, 22 WTA) s-a calificat în optimile turneului WTA 1000 de la Dubai.
Ocupanta locului 22 în clasamentul WTA a învins-o pe Veronika Kudermetova (26 de ani, 19 WTA), cu scorul de 2-0 la seturi (6-1, 6-4). În optimi, Sorana o va întâlni pe Donna Vekic.
Donna Vekic a petrecut mai mult timp pe plajă decât pe terenul de tenis de când a ajuns la Dubai
Vekic a produs surpriza turneului, după ce a eliminat-o pe Aryna Sabalenka (25 de ani, 2 WTA), a doua favorită a turneului, în trei seturi, scor 7-6 (7-3), 3-6, 6-0.
Înainte de partida cu Sorana Cîrstea, Vekic a susținut că nu a avut mari așteptări când a ajuns la Dubai. Mai mult decât atât, jucătoarea de tenis din Croația a dezvăluit că se simte ca în vacanță la Dubai și că a petrecut destul de mult timp pe plajă.
- Citește și: Sorana Cîrstea, comparată cu Serena Williams după victoria de la Dubai. Performanța reușită de româncă
”Nu aveam mari așteptări când am venit la Dubai. I-am spus antrenorului meu că îmi iau această săptămână ca pe o vacanță. Pot să vă spun că am petrecut mai mult timp pe plajă decât pe teren.
Poate că este o modalitate bună de a merge mai departe”, a declarat Donna Vekic, după victoria cu Sabalenka.
Sorana Cîrstea și Donna Vekic s-au întâlnit de cinci ori în circuitul WTA, ultima dată în 2022. Prima rachetă a României conduce la meciurile directe cu 3-2.
- Turneul WTA 1000 de la Dubai este tranmis în direct pe Canalele Digi Sport, dar partidele pot fi urmărite și în aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro.
Etichete: sorana cirstea , donna vekic , wta 1000 dubai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții